Farmecul femeilor cu părul auriu se va afla în centrul unei dezbateri organizate la Sorbona.
Capetele luminate din mediul academic, şi nu numai, se vor întâlni vineri, la prestigioasa universitate franceză Sorbona, pentru a soluţiona odată pentru totdeauna o problemă crucială care îi preocupă de foarte mult timp: preferă bărbaţii într-adevăr blondele în detrimentul altor femei?
Potrivit publicaţiei britanice „The Daily Telegraph“, specialiştii în literatură, artă, muzică şi film vor examina în cursul unor discuţii erudite stereotipurile legate de blonde, precum cel potrivit căruia acestea sunt mai uşor de cucerit.
Conferinţa care reuneşte experţi din toate colţurile lumii sub sloganul „Domnii preferă blondele“, după numele filmului regizat de Howard Hawkes, va încerca să răspundă întrebării: de ce preferă bărbaţii blondele? „Femeile blonde trezesc pofte carnale, probabil din cauza ambivalenţei pe care o au, de la inocenţă la perversitate“, a declarat Marie-Camille Bouchindomme, principala organizatoare a reuniunii.
Ea a subliniat că nu este nicio îndoială că există o legătură strânsă între părul blond şi pasiunea trezită printre bărbaţi.
Dezbaterea se va concentra, de asemenea, asupra numeroşilor regizori de film, printre care Alfred Hitchcock, David Lynch şi Brian De Palma, care au fost fascinaţi, dacă nu chiar obsedaţi, de blonde, scrie cotidianul britanic.
Organizatorii conferinţei insistă că Marilyn Monroe, poate blonda cea mai renumită din lume, ar fi fost de acord cu desfăşurarea acesteia. „Să o aducem pe Marilyn în centrul unei dezbateri academice ar fi fost visul ei cel mai mare“, au subliniat aceştia.