Cîteva scurte notaţii din recent apărutul volum al lui Livius Ciocârlie, Cu dinţii de lînă. Jurnal 1978-1983, redeschid discuţia pe marginea unui subiect sensibil – cel al „nefericirii culturii române“. Cititor pasionat şi ironic comentator al metehnelor lumii româneşti din comunism, Livius Ciocârlie este deopotrivă „un colecţionar de timp“ şi un hermeneut sui generis al semnificaţiilor politice subversive, „ascunse“ în texte aparent inofensive: „Descopăr în dicţionarul de simboluri un portret de reţinut. Complexul lui Zeus, «tendinţă de a monopoliza autoritatea şi de a distruge tot ce poate să apară ca manifestare de autonomie [...], care ajunge la contradicţie şi decizii lipsite de raţiune. Excesul de autoritate trădează un defect de gîndire. [...] Zeus devine sclavul atotputerniciei lui. Dacă nimeni nu-i în stare să facă ceva fără ajutorul lui, iată-l condamnat să facă totul singur. În afara influenţei lui, totul este dezordine şi haos, cel puţin în ochii lui». Apreciez că pentru acest portret s-ar fi putut lua şapte ani de închisoare, iar acum, fiindcă închisoarea nu se mai poartă, s-ar putea încasa un pachet exploziv“. Datînd de la începutul anului 1980, însemnarea citată mai sus îşi păstrează, şi astăzi, savoarea şi deplina relevanţă pentru descrierea comportamentului autoritarist al unui şef de stat, chiar dacă numele acestuia s-a schimbat şi chiar dacă, între timp, statul totalitar s-a prăbuşit şi altul, democratic, s-a edificat pe ruinele vechiului regim. La distanţă de cîteva pagini, altă observaţie, la fel de seacă şi la fel de percutantă: „Nefericirea culturii noastre este că scriitorii mari au fost, ca mentalitate, oameni de nimic, uneori nişte derbedei, alţii, tot mari, au fost sufleteşte săraci, iar unul foarte mare, cu substanţă spirituală sublimă, s-a format în condiţii precare, ceea ce, biografic, l-a marcat“. Ce s-a schimbat astăzi, la apro