Cazul Gabriel Oprea mă obligă să analizez o situaţie specială creată în relaţia dintre serviciile secrete şi politică în România.

Cazul Gabriel Oprea mă obligă să analizez o situaţie specială creată în relaţia dintre serviciile secrete şi politică în România. Asocierea pentru guvernare a unor adversari politici consacraţi în ultimii 16 ani a generat şi tensiuni. Un sprijin important, în afara celui pur electoral, vine spre partide din partea serviciilor secrete. E o relaţie care se întrepătrunde. Oameni importanţi ai structurilor informative îi sprijină pe politicieni să ajungă la putere şi să gestioneze, în beneficiul ambelor părţi, pârghiile acestui mare privilegiu. Şi politicienii, odată ajunşi ordonatori de credit şi decidenţi, îi cultivă pe ofiţerii şi generalii care i-au sprijinit să ajungă la vârf.

În cazul retragerii sprijinului politic şi al demisiei ministrului de Interne avem de-a face cu ciocnirea violentă a cel puţin două astfel de grupuri puternice de interese. În mod esenţial, putem reduce confruntarea de azi între oamenii loiali preşedintelui Băsescu şi cei ai fostului preşedinte Iliescu. E un război al generalilor şi al generaţiilor. Voi încerca să descriu o imagine clară a câmpului de luptă.

Venit la putere în Decembrie 2004 pe fondul unor acuzaţii extrem de grave în legătură cu sistemul ticăloşit din care făcea parte şi cel de securitate naţională, Traian Băsescu a bătut palma încă din prima zi cu serviciile secrete. Primele vizite pe care le-a făcut în calitate de şef al statului au fost la SRI şi SIE. Nicidecum întâmplător. La sediul principalului serviciu a tresărit când l-a văzut pe ofiţerul, devenit general, care-l cunoştea dinainte de 1989. Şi a indicat conducerii SRI, dacă e nevoie, să ceară mai multe detalii despre domnia sa de la generalul respectiv. Ucenicul îşi elogia astfel maestrul din peri