Joseph Haydn moare în aceeaşi zi cu faimosul general Lannes, vechi camarad şi prieten al împăratului Napoleon. Într-o noapte de sfîrşit de mai. Sîntem în 31 mai 1809 şi suveranul francez este profund îndurerat la primirea veştii morţii viteazului său ostaş pe cîmpul de luptă, în timp ce dispariţia discretă în propriul pat a lui Haydn îl lasă rece. Dispoziţiile lui Napoleon sînt simple şi clare: funeralii militare pentru generalul Lannes şi sigilarea rapidă a lucrărilor compozitorului, ca să nu se risipească nimic. Pare de tot hazul, dar atunci lucrurile stăteau altfel decît azi: Napoleon ocupase întreaga Austrie şi abia scăpase de un atentat împotriva lui. Haydn este înmormîntat rapid, fără nici un fel de onoruri. Peste cîteva zile însă, ziarele pariziene anunţau cititorii francezi de moartea, la Viena, a ilustrului compozitor, căruia i se acorda respectul cuvenit la Paris dintr-un motiv foarte simplu: era membru al Institutului Franţei. Austriecii, speriaţi bine de teroristul numărul unu al Europei, abia peste două săptămîni l-au comemorat la Viena, pe 15 iunie, la Schottenkirche, ceremonie organizată tot de autorităţile franceze, la care au sperat să vină şi împăratul. Nu a venit. În schimb, a participat un întreg mănunchi de generali dintre cei din imediata apropiere a lui Napoleon, printre ei aflîndu-se şi generalii Marmont şi Davout. Ironia istoriei, farsele contemporaneităţii şi ale istoriei? Cine mai ştie astăzi de generalii lui Napoleon, cine nu ştie de Joseph Haydn? Vienezii nu s-au înghesuit la ceremonie, amestec de frică, dar şi de ură, moartea lui Haydn coincidea cu execuţia lui Frederic Staps, junele austriac care încercase să-l asasineze pe iubitul general, ajuns pe zi ce trece un mai puţin iubit autocrat. Poveşti, file de poveste: aşa începe posteritatea marelui muzician, unul dintre stîlpii de bază ai clasicismului european. Figură de referinţă