În anul 1989, restaurantele înscrise în "lista unităţilor care asigură servicii de cazare şi masă pentru turismul internaţional organizat" îşi desfăşurau activitatea urmând instrucţiunile dintr-un "Ghid orientativ" elaborat de Ministerul Turismului.
Emis în 1988, "ghidul" prezenta "preferinţe şi obiceiuri culinare" specifice diferitelor grupe de turişti – americani şi englezi, bulgari, cehoslovaci, chinezi, francezi şi belgieni, germani şi austrieci, italieni, nordici (suedezi, norvegieni şi finlandezi), olandezi, orientali şi musulmani, polonezi, sovietici, spanioli şi portughezi, unguri –, precum şi meniuri şi reţete diferenţiate pe naţionalităţi. Documentul a fost iniţiat de Biroul Executiv al Consiliului Oamenilor Muncii (COM) din Întreprinderea de Turism, Hoteluri şi Restaurante Bucureşti (ITHRB) (întreprindere "Erou al Muncii Socialiste") şi realizat "în cadrul serviciului Prestaţii Hoteliere şi Producţie Culinară, de tov. Dinu Mircea, în colaborare cu lucrători specialişti din complexele în subordinea întreprinderii".
Motivul unui asemenea demers l-a constituit "dezvoltarea continuă a turismului internaţional în ţara noastră şi a bazei turistice din Capitală", care "a facilitat un intens flux turistic spre Capitală" şi avea ca scop "ridicarea gradului de servire la nivelul unităţilor similare pe plan internaţional, din ţările cu cel mai înalt şi recunoscut flux turistic". România voia astfel să se compare cu ţări turistice prin excelenţă, unde exista o tradiţie în acest sens, încercând să ofere lucrătorilor din unităţile specializate în hrănirea străinilor (numai 29 de restaurante din Bucureşti erau autorizate să primească grupuri de turişti externi) o minimă cultură gastronomică internaţională: "Este cunoscut faptul că orice turist aflat într-o ţară străină doreşte să se simtă ca la el acasă şi să i se amintească de obice
