Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Matei Agathon s-a autosuspendat din PSD

Publicat in Jurnalul, vineri 16 ianuarie 2009 ·

Dan Matei Agathon a anunţat vineri că s-a autosuspendat din Partidul Social Democrat, întrucât a devenit secretar general şi purtător de cuvânt al Confederaţiei Patronale din Industria României.

"Începând cu data de astăzi, 16 ianuarie, am decis să mă autosuspend din Partidul Social Democrat. Întreaga mea carieră internă şi internaţională din ultimii 19 ani o datorez acestui partid, al cărui membru fondator sunt. Decizia de autosuspendare survine calităţii de secretar general şi purtător de cuvânt în cadrul Confederaţiei Patronale din Industria României - CONPIROM, aprobată de Consiliul de conducere din 14 ianuarie 2009", afirmă Dan Matei Agathon, citat de Agerpres. El consideră că este "un gest de onoare şi demnitate" autosuspendarea din PSD pe perioada cât va avea o funcţie de conducere într-o organizaţie privată, asigurând astfel respectarea statutului apolitic al CONPIROM: "Voi lucra cu plăcere într-un domeniu pe care îl cunosc foarte bine, întrucât în perioada 1991-1992 am fost subsecretar de stat în Guvernul României, împuternicit special al Guvernului în relaţiile cu sindicatele şi patronatele".

CONPIROM este confederaţia reprezentativă din industria românească, 70% din producţia industrială a ţării fiind realizată în cele peste 1.400 de societăţi comerciale membre, iar zece contracte colective de muncă sunt încheiate la nivel naţional de federaţiile membre ale CONPIROM

Dan Matei Agathon a anunţat vineri că s-a autosuspendat din Partidul Social Democrat, întrucât a devenit secretar general şi purtător de cuvânt al Confederaţiei Patronale din Industria României.

"Începând cu data de astăzi, 16 ianuarie, am decis să mă autosuspend din Partidul Social Democrat. Întreaga mea carieră internă şi internaţională din ultimii 19 ani o datorez acestui partid, al cărui membru fondator sunt. Decizia de autosuspendare survine

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

IPJ Constanţa, detalii despre deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă

Mediafax acum o ora
Numele acestuia este Cataramă Ilie Cosmin, condamnat la 2 ani şi 5 luni pentru influenţarea declaraţiilor. Deţinutul are înălţimea de 166 cm, statura atletică, ochi căprui, faţă ovală, ten deschis, păr negru, sprâncene arcuite, tatuaje la mâna stâng

Cupe europene – echipele româneşti şi-au aflat adversarele din turul secund

Mediafax acum 18 minute
În cazul în care nu va obţine calificarea în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, cu Virtus AC, FCSB va întâlni echipa învinsă din meciul Flora Tallinn (Estonia) - NK Celje (Slovenia), disputată tot în primul tur preliminar al Champions Leagu

O femeie a încercat să dea foc Primăriei Ploieşti

Mediafax acum o ora
O femeie de 49 de ani a încercat, miercuri, să dea foc Primăriei Ploieşti. A împrăştiat benzină, dar a fost oprită înainte de a da foc clădirii.

A fost descoperit cel mai VECHI vin din lume. A fost produs în Europa, în urmă cu mii de ani

Gandul acum 39 minute
Oamenii de ştiinţă au identificat cel mai vechi vin din lume, o picătură de vin alb cu o vechime de aproximativ 2.000 de ani. A fost descoperită într-un sit funerar din Roma Antică, situat în sudul Spaniei, potrivit Agerpres. Vinul a fost descoperit

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 3 ore
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum o ora
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

VIDEO Celebrul complex Stonehenge, acoperit cu vopsea portocalie de protestatari de mediu

Mediafax acum o ora
Celebrul complex Stonehenge a fost acoperit cu vopsea portocalie de protestatari de mediu. Incidentul s-a produs cu o zi înainte de evenimentele programate la faţa locului pentru marcarea solstiţiului de vară.

Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuințe: activități preventive în județ

Botosani News acum o ora
Astăzi, 19 iunie a.c. , cu ocazia Zilei Europene de prevenire a furturilor din locuințe, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventiv-informative în rândul cu cetățenilor, oferindu-le sfaturi pentru siguranța locuințelor. Ziua Europeană

Șeful IPJ Alba, comisarul șef Florin Dogaru, a fost schimbat din funcție

Adevarul acum 50 minute
Schimbări la șefia Inspectoratului de Poliție Județean Alba. Comisarul șef Florin Dogaru a fost înlocuit din funcție, au transmis miercuri, 19 iunie, pentru Agerpres, surse din cadrul instituției.

Vremea

București
acum

36°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/30°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mie.

17°/32°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

36°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°