Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PUTIN, POLITICIANUL MULTILATERAL DEZVOLTAT / Cu o mână pe gaz, cu penelul în alta

Publicat in Jurnalul, vineri 16 ianuarie 2009 ·

Agasat de vocile din ce în ce mai ridicate ale europenilor, nemulţumiţi că Rusia le-a închis robinetul de gaz, premierul de la Moscova şi-a găsit refugiul în pictură. Şi asta în scopuri de binefacere, deoarece tot ce va crea va fi vândut online, iar banii obţinuţi vor merge la asociaţii de caritate.

Transformarea lui Putin, dar nu cea din preşedinte în prim-ministru, ci aceea de om forte în artist “renascentist”, sensibil, cum îl descrie publicaţia britanică Daily Mail, a surprins. Dar nu foarte mult, sau cel puţin nu pe ruşi, pentru că ei au fost obişnuiţi în lungii ani de mandat ai fostului preşedinte, despre care se spune că îşi exersează în continuare această funcţie, dar de pe poziţia de prim-ministru, să li se vorbească despre talentele în continuă descoperire ale “ţarului” Putin. Ruşii ştiu că zbirul politicii de la Kremlin are abilităţi remarcabile de fost spion sovietic în timpul războiului rece, că este un luptător de judo la fel de iscusit, că îşi arată torsul de “macho” la partidele de pescuit în Siberia şi că, mai nou, anul trecut, a fost în stare să vâneze singur un exemplar rar de tigru Amur.

MOTIV ŢĂRĂNESC

Ei bine, acum a dat mai deoparte toate sporturile astea dure şi a luat penelul în mână, ţinând să arate şi latura artistică a personalităţii sale, după modelul lui Churchill sau al lui Hitler. “Opera” pe care a pregătit-o pentru licitaţia în scopuri caritabile se numeşte “Broderie” şi înfăţişează o fereastră simplă, cu şervete brodate, cum sunt ferestrele caselor mici de la ţară, aşa-numitele “dachas”.

Este de aşteptat ca tabloul lui Putin să câştige licitaţia, după cum estimează surse din interior, creaţia premierului putând fi întrecută doar de cea a lui Valentinei Matvienko, guvernatorul de Sankt Petersburg, care se pare că ar fi mai reuşită. Între personalităţile ruse care contribuie cu creaţii

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum o ora
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Biroul Electoral Central respinge cererea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Sectorul 2

G4Media acum o ora
Biroul Electoral Central a respins, marţi, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 2 – Sector 2 Bucureşti, pentru alegerea primarului, formulată de către Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, tran

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 41 minute
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 3 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 5 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 6 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 3 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

ALEGERI LOCALE 2024 – Biroul Electoral Central anunţă că centralizarea rezultatelor se apropie de final - Rezultatele pentru primari şi consilii locale, gata în proporţie de 99,94% / Rezultatele pentru consilii judeţene – 39 din 41

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central anunţă, marţi seară, că centralizarea rezultatelor se apropie de final, fiind gata în proporţie de 99,94% pentru primari şi consilii locale. ”În ceea ce priveşte alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale di

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 6 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 5 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Vremea

București
acum

26°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

23°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

20°
mar.

21°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

20°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°