Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Televizoare în cursa eco

Publicat in Jurnalul, vineri 16 ianuarie 2009 ·

Comisia Europeană pregăteşte o măsură legislativă care să stabilească valori ale consumului pentru toate tipurile de televizoare. Forma finală a documentului urmează să fie publicată în următoarele luni, urmând să intre în vigoare în a doua jumătate a anului 2010.

Potrivit unui comunicat EICTA (Asociaţia Europeană a industriei IT&C), documentul în cauză va impune tuturor producătorilor o serie de standarde în ceea ce priveste eficienţa energetică. Decizia se aplic celor care produc, importă şi vând pe piaţa europeană. Presaţi de aceste măsuri sau pur şi simplu prin inovaţii şi avantajele noilor tehnologii, "paşi verzi” se văd în noile produse prezentate la Consumer Electronic Show, desfăşurat săptămâna trecută în Las Vegas.

LG

În cadrul noilor televizoarelor cu ecrane subţiri produse de coreenii de la LG, tehnologia "Intelligent Sensor” utilizează un algoritm care ajustează setările televizorului pentru calitatea imaginii. Prin acest proces, nu se ajustează doar culorile şi contrastul, ci şi intensitatea luminozităţii, componenta care consumă cea mai mare cantitate de energie. Tot pentru televizoarele HD care intră pe piaţă în acest an va exista certificarea Energy Star 3.0, ceea ce s-ar "traduce” printr-un procent de eficienţă îmbunătăţit cu 30%.

PANASONIC

Noutăţile firmei japoneze în acest domeniu vizează atât LCD-uri cât şi plasmnele. Pentru prima categorie este vorba de noua tehnologie "NeoLCDeco”, integrată într-un ecran super high-efficiency cu diagonala de 37 de inci, al cărui consum de energie este de 90 kWh pe an şi care oferă o rezoluţie a imaginilor în mişcare de 1000 de linii, foarte aproape de rezoluia unui PDP (plasmaTV). Pentru Panasonic, consumul de energie furnizat de noua tehnologie se situează la aproximativ jumătate din cel al modelului precedent (HDLCD). Transpusă la plasme, noua tehnologie

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 9 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 11 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 12 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 9 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 6 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 6 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 12 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 11 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 13 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Vremea

București
acum

22°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

17°
mie.

17°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

15°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°