O prelungire de Sibiu-Luxemburg, capitale culturale europene acum doi ani. Un follow-up bucurestean sfios, discret, fara efuziuni bombastice, fara explozii egotiste ori tulburari de geopostura. Un simplu dialog intre doi artisti, unul apartinand burgheziei luxemice (adica luxemburghez!), iar celalalt, unul dintre cei mai talentati machidoni din Romania. O convorbire vizuala delicata si calda, gazduita de Galeria Simeza*, sub auspiciile Fundatiei Paneuropa. O intre-tinere de privire a doi artisti potriviti la idee.
Francois Felten tinde spre varsta artistica a sexagenariatului, interval in care, cel putin in cazul lui, placerea se ascute prin reflexie, iar arta prin decantarea pana aproape de manierism. Pana la atingerea sublimului, panzele freatice ale imageriei sale interioare se nutresc din studiile de filosofie la Luxemburg si de teologie la Innsbruck, ca si din cele de pictura si desen. De aceea, la el, meditatia rezoneaza perfect cu maniera de exprimare. Este pur moderna. Aburcata pe un raport disproportionat privind participarea fiecarei componente la nasterea operei de arta. Cu cat temele sale emergente se sustin pe largi canoane de idei, a caror abstractiune se organizeaza pe fundamente sistemice ce tin de filosofie (daca nu strict de ea, macar de o anume „filie pentru sophia"!) sau de teologie, cu atat exprimarea lor, actualizarea lor in concret se face mai violent, mai neasteptat, mai inedit si mai insolit. E un fel de fantasmageneza a dogmei. O hermeneutica de salvare. Aproape ca nici nu mai conteaza obiectul in sine, cat discutia din jurul lui, despre el. Astfel incat, tablourile sunt doar pretexte pentru fantazari multiple. De pilda, despre „Pietà", citita intr-o alta cheie (mai aproape de arhetipul adamic, superba cutezanta!), despre diavoli simpatici si caraghiosi, eroi de carnaval in Infern, despre o „mater dolorosa" in stare de
