Romania nu este deocamdata dependenta excesiv de gazele naturale din import, insa dependenta de o singura sursa de aprovizionare (Federatia Rusa) si o singura ruta de transport (prin Ucraina) creeaza o vulnerabilitate in siguranta energetica. Cele trei solutii ce ne sunt la indemana pentru a depasi aceasta vulnerabilitate, care presupun extinderea activitatii de stocare, dezvoltarea unui terminal de gaz natural lichefiat la Marea Neagra si participarea la proiectul Nabucco de construire a unei noi conducte de transport a gazelor din regiunea Marii Caspice, nu sunt sigure si suficiente pe termen mediu, intrucat dependenta de importurile de gaze se va accentua, impunand o abordare la nivel european.
Proiectul Nabucco nu este insa lipsit de incertitudini si riscuri. Destul de multi analisti se indoiesc de viabilitatea comerciala a proiectului pornind de la constatarea ca aprovizionarea cu gaz a conductei este departe de a fi asigurata. Azerbaidjanul este deocamdata principalul furnizor care ar putea sa alimenteze magistrala. Se spera ca Turkmenistanul si Kazahstanul sa ajunga sa livreze direct Europei, iar in viitor poate chiar Egiptul, Irakul si Iranul (tara cu care, deocamdata, Europa nu doreste sa trateze). Problema este ca toate aceste tari ar trebui sa fie legate de capatul conductei Nabucco din Turcia prin alte retele care fie sunt in stadiu de proiect, fie sunt incerte din punctul de vedere al disponibilitatii.
Tarile Asiei Centrale (Azerbaidjan, Turkmenistan, Kazahstan) sunt conectate la retelele Gazpromului, caruia ii vand cea mai mare parte din productie. Intr-o miscare-surpriza, in martie 2008, Gazprom a propus tarilor din Asia Centrala cresterea pretului pe care il plateste pentru gazele importate "la nivelul pretului european". In aceste conditii, s-ar pierde principala motivatie pentru care Azerbaidjanul, Turkmenistanul si Kaza
