Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SONDAJ / Căsătoria, fidelitatea şi impozitele

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 17 ianuarie 2009 ·

40% dintre franţuzoaice sunt convinse că trăinicia mariajului este asigurată de fidelitate, în timp ce 37% dintre ele consideră că pasiunile şi interesele comune le asigură celor doi parteneri o legătură de durată, susţine un sondaj efectuat online, la care au participat 955 de femei din Franţa.

Deşi s-a acreditat ideea că "sexul" e cheia unui mariaj reuşit, totuşi doar 22% dintre respondente sunt de părere că "potrivirea la pat" e totul. Acelaşi sondaj online arată că doar 1% dintre doamne văd rezolvarea sarcinilor domestice între cei doi parteneri ca o soluţie capabilă să consolideze căsătoria.

Noaptea nunţii este cea mai romantică din viaţa a 55% dintre femeile chestionate. La întrebarea în ce măsură noaptea nunţii este şi cea mai erotică, doar 27% dintre femei mărturisesc că au avut această experienţă de neuitat. 13% îşi aduc aminte că a fost o noapte în care s-au întrecut cu alcoolul, iar pentru 5% a fost una dintre cele mai pudice nopţi.

82% dintre respondente n-au ezitat să precizeze că s-au măritat pentru că aşa e normal, în timp ce doar 10% au făcut acest pas pentru că este modalitatea cea mai bună de a avea copii. 8% dintre franţuzoaice se dovedesc foarte ancorate în realitate, ele recunoscând că s-au măritat pentru că în doi este mai uşor să faci faţă impozitelor. Bărbatul în genunchi, cerând-o în căsătorie pe cea mai iubită şi frumoasă femeie este de domeniul trecutului. Dovadă: 72% dintre femei estimează că o cerere în căsătorie poate fi făcută şi de o femeie. 32% dintre femeile căsătorite interogate au primit cerere în căsătorie "în pat", într-un moment de intimitate, 28% într-un restaurant la o cină romantică. Pentru 11% dintre respondente, această cerere a venit în vacanţă, pentru 7% în timp ce se aflau la volan, iar pentru 4% a sosit pe e-mail. Conf. dr Daniel Popescu spune că aceste răspunsuri reflectă c

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum o ora
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Fostul şef al SRI Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele formaţiei Coldplay, la care a fost invitat şi artistul Babasha, şi alegerile locale: Mi se pare că a avut cel mai sincer discurs politic dintre toţi interpreţii săptămânii

News.ro acum o ora
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele susţinute de Coldplay şi alegerile locale, afirmând, în acest context, că a auzit pentru prima dată de artistul Babasha. ”Mi se pare că a avut cel mai

Suedia anunță că un avion militar rusesc i-a încălcat spațiul aerian. Anunțul făcut de autoritățile celei mai noi țări NATO

Ziare.com acum 22 minute
Un avion militar rusesc a încălcat, pentru scurt timp, spaţiul aerian al Suediei, vineri, 14 iunie, la est de insula Gotland în Marea Baltică. Acesta a fost interceptat de radarele suedeze, au anunţat sâmbătă, 15 iunie, forţele armate ale țării nord

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Kevin Campbell, fost atacant al echipelor Arsenal şi Everton, a murit la 54 de ani

News.ro acum o ora
Fostul atacant al echipelor Arsenal şi Everton, Kevin Campbell, a decedat la vârsta de 54 de ani, după o scurtă boală, a anunţat clubul londonez. Campbell a marcat 148 de goluri în 542 de meciuri la opt cluburi de-a lungul carierei sale. Everton a d

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 54 minute
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Învestit preşedinte al Slovaciei, Peter Pellegrini promite că va reuni ţara

G4Media acum 2 ore
Peter Pellegrini a depus jurământul sâmbătă în calitate de preşedinte al Slovaciei, promiţând că va reuni ţara, care este puternic divizată din punct de vedere politic şi zguduită de tentativa de asasinat asupra premierului Robert Fico în urmă cu o

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum 3 ore
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

Kate Middleton, prima apariție publică oficială după ce a fost diagnosticată cu cancer! Avem imaginile zilei!

Cancan acum o ora
În cursul zilei de sâmbătă, 15 iunie 2024, Kate Middleton a marcat o apariție publică memorabilă. Este prima oară când Prințesa de Wales ia parte la un eveniment oficial, după ce a fost diagnosticată cu o boală grea, și anume cancer. Astăzi, soția P

George Simion, liderul AUR, candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte al României

Ziua Constanta acum 5 ore
Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, 15 iunie 2024, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României. ''Sâmbătă, 15 i

Vremea

București
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

26°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°