Cel mai mare spărgător de gheaţă din România nu îşi opreşte niciodată motoarele, fiind gata oricând pentru intervenţie în caz de dezastru pe Dunăre. Sursa: Anita Vizireanu
Acostată la doi paşi de Administraţia Fluvială a Dunării de Jos din Galaţi, într-o zi obişnuită în care nu se întâmplă nimic, nava-remorcher maritim multifuncţional „Perseus“ pare o ambulanţă trasă „pe dreapta“, legată de faleză printr-un ponton de lemn. În jurul navei înalte de opt metri, Dunărea nici nu face valuri.
Un superlativ de oţel al flotei fluviale româneşti, „Perseus“ înghite 1.812 euro, pe oră, când este trimisă în misiuni de intervenţie. Când stă, se mulţumeşte cu 800 de euro, plus nerăbdarea, bancurile şi voia bună a echipajului de 20 de suflete. Anul acesta, pe Dunăre nu s-a întâmplat încă nimic demn de intervenţia navei: nicio deversare de deşeuri, niciun incendiu în larg, nicio navă eşuată ori naufragiată. După câteva zile la rând de temperaturi sub 20 de grade C, te poţi aştepta însă, oricând, la tot ce poate fi mai rău.
Repaus pe colosul de oţel
Acum, „Perseus“ îşi odihneşte motoarele de 6.600 de cai-putere şi echipajul „de repaus“, de până la 20 de membri. Deşi par că stau degeaba, ei fac poate una dintre cele mai grele munci: aşteaptă.
La ora prânzului, cel mai important membru al echipajului devine bucătarul. Luminile reflectoarelor coboară pe el ca un far: „Mămicule, ce faci bun azi?“. „Mămicul“, un bărbat în toată firea, care lucrează de trei decenii în cadrul Administraţiei Fluviale, se învârte ca un titirez printre oale şi cratiţe.
„De 17 ani îi hrănesc. Stabilim de comun acord ce gătesc, că suntem ca o familie aici“, spune bucătarul. Comandantul navei, Vasile Sechila, înfulecă afirmativ o sarma în foaie de varză. Acum poate să înceapă s-o facă pe ghidul prin măruntaiele navei, la bordul căreia
