Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arhiepiscopul Tomisului a evocat personalitatea poetului Grigore Vieru - 18.01.2009

Publicat in Ziua Constanta, duminică 18 ianuarie 2009 ·

Arhiepiscopia Tomisului

Biroul de presă

birpresarhtomis@yahoo.com

Comunicat de presă

Astăzi, 18 ianuarie, în cadrul Sfintei Liturghii săvârşite la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a evocat personalitatea poetului Grigore Vieru, trecut la cele veşnice. Cu acest prilej Ierarhul locului a afirmat: „se cuvenea să facem acest popas de rugăciune în cadrul Sfintei Liturghii pentru cel ce a slujit credinţa, neamul şi ţara, pentru cel ce a fost şi rămâne simbolul Basarabiei reînviate, pentru cel ce a avut curaj - firav, cu firea sa omenească, dar puternic cu sufletul său atât de cald - să îi înfrunte pe cei ce nu recunoşteau limba din Basarabia ca limba română. De aceea, trebuie să ne aducem aminte de el cu recunoştinţă şi cu pioşenie astăzi, când este ziua recunoştinţei, aşa cum am ascultat din Sfânta Evanghelie.

Poetul Grigore Vieru este, cu adevărat, cel ce ne-a lăsat cea mai frumoasă poezie despre ceea ce înseamnă moartea. O poezie în stilul său filosofic şi profund, dar care ne arată că moartea nu trebuie să fie o înspăimântare, ci o uşă spre Dumnezeu. S-a inspirat în această poezie din cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur; şi noi trebuie să ne inspirăm din cuvintele Sfinţilor Părinţi.

Grigore Vieru a fost o flacără vie care a ars neîncetat pentru neamul său, pentru Biserica sa, pentru ţară. El a socotit ţara nu doar Basarabia, ci toată România, cu ţinuturile româneşti istorice.

S-a sfârşit în mod tragic, parcă Dumnezeu a vrut să se împlinească cu el acest sfârşit, aşa cum tragică a fost istoria noastră.

Trebuie să avem recunoştinţă faţă de acest mare român din Basarabia care a venit să aducă în cealaltă parte românească căldura sufletului chinuit şi trecut prin multe vitregii istorice.

Veşnică să-i fie pomenirea şi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine mică resimţit în judeţul Buzău. Evenimentul a avut loc noaptea

Mediafax acum 34 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 01.20 în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Acesta a avut magnitudinea 3,1 şi s-a produs la adâncimea de 113,1 kilometri. Cutremurul s-a

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum 44 minute
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Un al doilea caz uman de gripă aviară luată de la vaci a fost depistat în Statele Unite

News.ro acum 2 ore
La mai puţin de două luni de la primul caz, o a doua persoană a fost infectată cu gripă aviară în Statele Unite, contaminarea sa având legătură cu o epidemie care s-a răspândit în rândul efectivelor de vaci, au anunţat miercuri autorităţile sanitare

Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, la Judecătoria Mangalia. Dosarul, preluat de o altă judecătoare

News.ro acum 2 ore
Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, în care Vlad Pascu este judecat după ce, aflându-se sub influenţa drogurilor, a provocat un accident soldat cu uciderea a doi tineri, a fost programat, joi, la Judecătoria Mangalia. Dosarul a fost p

UPDATE - Atalanta a învins cu 3-0 Bayer Leverkusen şi a câştigat în premieră Liga Europa. Lookman, jucătorul meciului. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Echipa italiană a primit trofeul

News.ro acum 7 ore
Formaţia Atalanta a învins, miercuri seară, la Dublin, cu scorul de 3-0, echipa Bayer Leverkusen, şi a câştigat în premieră Liga Europa. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Pentru Leverkusen este prima înfrângere din sezonul 2023/2024. UPDATE

Înscrieri pentru „Directorii Anului”

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Directori şi directori adjuncţi de licee, şcoli şi grădiniţe din Braşov se pot înscrie în cea de-a opta ediţie a Galei Premiilor pentru Directorii Anului. Înscrierile se fac online până pe 10 iulie, printr-un formular disponibil pe site-ul Asociaţie

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen joacă miercuri seara finala UEFA Europa League

Mediafax acum 9 ore
Atalanta o întâlneşte pe Leverkusen în finala UEFA Europa League, miercuri seara, de la ora 22.00, pe Dublin Arena. Italienii sunt la prima finală de cupă europeană din istorie. De cealaltă parte, nemţii vin la Dublin cu un record de 51 de meciuri f

Nikki Haley, fosta rivală republicană a lui Trump, spune că va vota pentru el

News.ro acum 2 ore
Nikki Haley, fosta contracandidată a lui Donald Trump în cadrul alegerilor primare republicane pentru preşedinţia SUA, a declarat miercuri că va vota pentru el la scrutinul din noiembrie, în ciuda criticilor dure pe care i le-a adus fostului său riv

Angajaţi din mai multe structuri ale statului protestează azi în Piaţa Victoriei

Mediafax acum 34 minute
Mitingul din Piaţa Victoriei este anunţat pentru ora 13.30. Sindicatul Agenţiilor Judeţene pentru Protecţia Mediului, Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului – SAONRC, Sindicatul Europol - filiala Arhivele Naţionale ale

Miting de protest al angajaţilor de la Agenţiile pentru Protecţia Mediului, Oficiul Registrului Comerţului, Arhivele Naţionale, CNCD şi din Sport şi Tineret, în Piaţa Victoriei/ Sindicaliştii cer înlăturarea inechităţilor salariale

News.ro acum o ora
Angajaţii de la Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Arhivele Naţionale, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi din Sport şi Tineret vor participa, joi, în Piaţa Victoriei, la un mi

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

18°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

15°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°