Cele patru zile de evenimente care au adus milioane de vizitatori la Washington culmineaza marti cu depunerea juramantului de catre noul presedinte al Americii, cel de-al 44-lea, primul presedinte de culoare, democratul Barack Obama.
Intreaga zi este intesata de evenimente culturale, de la cele zece baluri inaugurale la care este asteptat Obama, la recitaluri de muzica si parada catre Casa Alba.
Toti doritorii sunt poftiti pe uriasul bulevard National Mall, pentru a asista la ceremoniile zilei desfasurate la cladirea Capitolului. Milioane de americani il vor privi de acolo pe Obama depunand juramantul de investitura pe treptele vestice ale cladirii.
Departe de ochii spectatorilor, langa Capitoliu, se vor afla parcate cateva microbuze in care se vor urca, imediat ce Obama rosteste juramantul, cativa consilieri ai sai. Acestia vor fi transportati cat se poate de repede la adresa 1.600 Pennsylvania Avenue, faimoasa adresa a Casei Albe.
Cei 20 de oficiali si-au definitivat toate documentele pentru a intra in Casa Alba marti la orele pranzului, pentru a incepe sa munceasca imediat. Nu se va irosi nici o secunda.
Ceremonie-record de 40 de milioane de dolari
Startul rapid al acestora este un semn al vremurilor care vin. Dupa ce a pus la punct cea mai rapida tranzitie din istoria alegerilor SUA, cea mai scumpa ceremonie de investitura (40 de milioane de dolari), e limpede ca Obama vrea sa preia si treburile de stat "din mers", folosindu-se de toate "scurtaturile" prevazute de constitutie.
Miercuri, denumita in sanul echipei lui Obama drept "Ziua 1" va fi una extrem de aglomerata.
Munca noului sef de stat incepe la prima ora, cu o intalnire cu echipa economica pentru "recalibrarea" planului de salvare a economiei, care va ajunge la 900 de miliarde de dolari in momentul cand Obama v