Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miercuri 21 ianuarie 2009

Publicat in Jurnalul, miercuri 21 ianuarie 2009 ·

Este ziua 21 a anului - Au mai rămas 344 de zile

Soarele

Răsare la 7:44

Apune la 17:10

Luna

Răsare la 4:11

Apune la 12:39

Lună nouă

27 ianuarie

Primul pătrar (Luna în creştere)

5 februarie

Lună plină

12 februarie

Ultimul pătrar (Luna în descreştere)

19 februarie

Proverbul zilei:

"Moarte fără râs şi nuntă fără plâns nu se poate"

"Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara

Sărbătoare creştină: Cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. Mc. Neofit, Evghenie, Candid, Valerian şi Achila

Cuviosul Maxim Mărturisitorul a trăit în zilele împăratului păgân Constans. Priceput în treburile politice, a fost desemnat sfătuitor împărătesc şi prim-secretar. Nereuşind să rămână impasibil la părerile celor care nu recunoşteau cele două naturi ale lui Iisus, cea umană şi cea dumnezeiască, şi ale celor care împărţeau porunci greşite, cuviosul Maxim a preferat să părăsească acea cetate şi s-a refugiat la Mănăstirea din Hrisopoli, unde s-a călugărit, devenind egumen al mănăstirii. Întorcându-se de la Roma, împreună cu cei doi ucenici ai săi, Maxim a fost adus ca vinovat înaintea Senatului. În urma interogatorului, a fost trimis la închisoare în Tracia. După moarte a fost îngropat la Mănăstirea Sfântului Arseni.

Credinţe populare, tradiţii, semne

Transportul poverilor prin târâre este mai vechi decât cel în spinare sau pe cap. Târârea poverilor a supravieţuit ca un mod instinctiv de a acţiona. În Cronica pictată de la Viena, manuscris latin din 1358 care conţine amănunte importante referitoare la întemeierea Ţării Româneşti de către Basarab I şi despre lupta acestuia pentru independenţă, oştenii români sunt înfăţişaţi luptând împotriva armatei

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 6 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 30 minute
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 4 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 8 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 9 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 6 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 11 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Biroul Electoral Central respinge cererea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Sectorul 2

G4Media acum 4 ore
Biroul Electoral Central a respins, marţi, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 2 – Sector 2 Bucureşti, pentru alegerea primarului, formulată de către Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, tran

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 8 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°