Răsfoim, în bucătăria dnei Marcela Popa, din Bucureşti, un "document" pe care, împreună, am convenit să îl numim "caiet de reţete din totalitarism".
Din când în când, reţetele poartă menţiuni referitoare la prietena de la care le-a împrumutat: "Cataif (Nuţi)", "Ştiucă umplută – de la Dorina", "Biscuiţi cum îi plac lui Andrei (reţetă de la Monica Ghirvasiuc)", "Pulpă de porc, la cuptor, cu sos roşu (Monica G.)"...
Despre această ultimă reţetă ne spune că devenise o adevărată tradiţie în familie, mâncarea fiind servită cu piure de cartofi şi gogoşari la oţet. "Ori de câte ori aveam prilejul, cumpăram de la ţară, de la o rudă care lucra la un CAP, la zootehnie, câte o pulpă de porc. Nea Mihai era tehnician şi de câte ori se făceau tranşări de animale, acolo, la ei, o parte din carne se împărţea între oamenii din sectorul zootehnic".
Nu ştie foarte exact cum decurgeau lucrurile, doar că din când în când, nu foarte des, ca să nu bată la ochi, veterinarul declara că mai multe animale (şi nu numai porci, ci şi oi ori chiar viţei) s-au îmbolnăvit şi trebuie sacrificate. Bineînţeles, animalele nu aveau nimic. Erau cât se poate de sănătoase! Dar astfel se putea face rost de carne, pe care o achiziţionau pe un preţ de nimic unii dintre specialiştii agricoli (ingineri, medici veterinari, economistul CAP-ului etc.), unele "personalităţi" din comună (între ei, şeful de post şi primarul), precum şi câţiva dintre lucrătorii de la zootehnie.
Aşa se alegea şi nea Mihai cu câte o jumătate dintr-un purcel, din care vindea mai departe neamurilor "de la oraş". Dna Marcela era cât se poate de mulţumită atunci când primea telefon să se ducă la Căminul studenţesc, de unde lua de la băiatul lui nea Mihai pachetul cu carne şi lăsa banii conveniţi în loc. Iar în drum spre casă trecea pe la Alimentara, să cumpere un borcan d
