Din raţiuni de geografie personală, nu am participat la dezbaterea/întîlnirea publică organizată de CADI în jurul ameninţării generalizate la care se simt supuşi cîţiva dintre cei mai vizibili intelectuali români ai momentului, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici şi Vladimir Tismăneanu. Am urmărit, în schimb, fragmentul video pus în circulaţie de Revista 22 şi transcrierea apărută, ca supliment, în aceeaşi publicaţie, iar pentru că lectura mea a fost urmată de accelerarea evenimentelor dramatice pe scena politică autohtonă şi internaţională, punctele de vedere puse în circulaţie de participanţii la întîlnire mi-au apărut, dintr-odată, mult mai actuale şi mai demne de interes decît vor fi fost ele în acalmia preelectorală. Liiceanu, Patapievici şi Tismăneanu (dar nu numai ei) se simt, aşadar, atacaţi din trei direcţii. Două dintre ele – presa generalistă, mai ales de televiziune, dornică de rating cu orice preţ (a se cita emisiunile dedicate mult prea faimosului ponei roz), şi formele publice de manifestare a civismului numite forumuri, pagini de comentarii ale cititorilor de ziare, bloguri – tind să trimită către atitudini de linşaj şi eliminare (din viaţa socială sau chiar fizică). A treia direcţie de expresie a ostilităţii ar fi „intelectuală“ ea însăşi, constituită fiind din „o anumită parte“ a presei culturale (cu Observatorul cultural la loc de cinste) şi pleiada tinerilor profesionişti ai culturii de altă orientare ideologică (de pildă, cvartetul Ernu, Rogozanu, Şiulea, Ţichindeleanu, coordonatorii Iluziilor anticomunismului românesc). Despre jurnalismul de opinie agresiv n-aş avea prea multe de spus; împărtăşind consideraţiile unora dintre cei prezenţi la CADI (Mircea Toma, de la Agenţia de Monitorizare a Presei, experţi media, un reprezentant al CNA), dincolo de impunerea respectării dreptului la replică şi de o presiune sporită (de dorit, dar fă