Am citit recent cîteva intervenţii care exprimau preocuparea pentru condiţia şi imaginea actuală a intelectualului în România. Aceste intervenţii plecau de la o serie de insulte din ultimii ani la adresa unor intelectuali, exprimări care îmbrăcau diverse forme, între altele şi postări anonime pe forumuri, sau vandalizarea unor pagini din Wikipedia. Unii comentatori au văzut în aceste ieşiri incitări la violenţă; cred că aprecierea aceasta e corectă. Mi-aş fi dorit să văd o asemenea dezbatere deschisă acum cîţiva ani, într-o vreme cînd eu, familia mea sau prietenii mei am fost ţinta unor insulte cu motivaţie politică şi conţinut grotesc. Chiar aşa: oare să fi venit momentul unei dezbateri despre evoluţia şi dinamica insultelor împotriva intelectualilor? Permite oare contextul politic actual o discuţie echilibrată? Nu ştiu. Dar sînt convins că există o legătură indiscutabilă între mediul politic şi imaginea pe care o au intelectualii. Dacă ar fi fost numai aceste observaţii, nu mi-aş fi propus să scriu acest text. Dar s-a mai întîmplat ceva. E vorba de sinuciderea lui Mircea Stănescu şi posibilitatea ca această tragedie să fi fost generată de presiunea mediatică pe care el a resimţit-o. Nu l-am cunoscut pe Mircea Stănescu şi nu ştiu cu certitudine ce s-a întîmplat. Dar pot înţelege, poate şi prin prisma unor experienţe personale, care sînt consecinţele presiunii pe care le poate exercita mass-media azi, în România. Mă întreb dacă celebrul roman al lui Heinrich Böll despre sursele violenţei e studiat la facultăţile de jurnalistică din România, cel puţin sub aspect etic, dacă nu şi literar. În spaţiul public românesc ai nevoie de stomac politic şi ca să treci strada, iar mass-media are o serioasă contribuţie la atmosfera asta. De pe urma experienţelor mele bucureştene am rămas cu sentimentul că unii ziarişti adoră situaţia asta şi că au ajuns să joace jocul la niv