Academia Română – Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan–Al. Rosetti“, Eşti COOL şi dacă vorbeşti corect!, Bucureşti, 2008, 138 p. O carte surprinzătoare, „minune“, cum ar fi exclamat cu uimire şi admiraţie, dacă ar fi răsfoit-o, un personaj călinescian. În primul rînd, cred, şipentru că trebuie început de undeva, recurg la această binecunoscută formulă, cred, deci, că volumulreuşeşte să transforme lumea gramaticii, cu regulile, definiţiile şi excepţiile ei cu tot, într-un palpitant spectacol. Pe care cititorii, din lojă, de la balcon sau de la galerie, îl urmăresc fascinaţi de construcţia incitantă a ansamblului, dar şi de pregnanţa replicii, a detaliului. Eşti cool şi dacă vorbeşti corect! (autorii sînt nouă cercetători de la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan–Al. Rosetti“, cu media de vîrstă în jur de 27 de ani) actualizează un program de acţiune iniţiat de Consiliul Naţional al Audiovizualului, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Academia Română, program dedicat orelor de comunicare/mass-media din şcoli, unde, de altfel, cartea a fost difuzată la începutul lunii noiembrie. Cu acest prilej, parte dintre rigidităţile manualului prezent în învăţămîntul de tip scolastic sînt corectate cu graţie de impulsurile metodei peripatetice (de unde şi metafora din titlul însemnărilor pe care tocmai le citiţi), care transformă elevul din auditor în interlocutor. Este ceea ce se şi subliniază în încheierea „Prefeţei“: „dragi elevi, aceste pagini încearcă să vă atragă atenţia asupra celor mai răspîndite greşeli ivite acolo unde vă aşteptaţi mai puţin. Exerciţiile sînt o invitaţie la colaborare: de acum înainte, în faţa televizorului sau lîngă aparatul de radio, priviţi, ascultaţi..., dar mai ales monitorizaţi!“. Interlocutor şi părtaş la aventura neînchipuit de angajantă a metamorfozei paradigmei în sintagmă, a trecerii listei de cuvinte spre exp