Vechiul dicton latin O, sancta simplicitas! este folosit pentru a exprima o admiratie sincera sau ironica fata de simplitatea gandirii cuiva, asemanatoare cu inocenta. Dar, in realitate, simplitatea, departe de a fi sfanta, are ceva dracesc. Ea duce la reprezentari hilar-grotesti ale lumii.
Un exemplu dintre miile posibile: versurile lui Alex Valcu, din volumul Pasi (Pitesti, Ed. Tiparg, 2008). Autorul, desi nu este la prima carte (a mai publicat sapte, in perioada 2004–2008), da dovada de o naivitate si mai ales de o stangacie de (etern) incepator, facand de nerecunoscut dragostea – sentiment invocat de el aproape in fiecare poem:
„La coltul strazii am vazut femeia. / Ea mi-a aprins in suflet iar scanteia./ Am alergat cu bratele deschise/ Portile iubirii erau inchise.// Am asteptat, i-am cautat privirea/ Am topait, m-am intrecut cu firea/ Puteam sa o ating, dar nu am indraznit/ Femeia este, inca, al vietii mit." (Femeia este...)
Este greu de inteles cum poate o femeie vazuta la coltul strazii sa aprinda in sufletul unui barbat scanteia. Sa presupunem ca a fost vorba de un coup de foudre. Dar ceea ce urmeaza tot nu are logica. In special, metoda folosita de barbat pentru cucerirea femeii este bizara (se mai intalneste numai la canguri): „Am topait, m-am intrecut cu firea." In mod inevitabil, o femeie care te vede topaind in preajma ei isi inchide portile iubirii.
De altfel, Alex Valcu pare mai curand un misogin, decat un iubitor al femeii. Intr-un catren intitulat Sfat, el se adreseaza astfel iubitei:
„Esti mereu cu curu-n sus/ Dar nu ai nimic de spus/ Draga mea, iti dau un sfat:/ Fii la propriu, nu la figurat."
Sa fie, la propriu, cu... acel ceva, numit in primul vers, in sus?! Da, este o idee. Dar de ce trebuie sa afle si cititorii ce isi doreste in sinea lui Alex Valcu (care mai si noteaza solemn data cand i-a tre
