Caderea Habsburgilor

La Viena, mai toti gandeau ca prabusirea Hohenzollernilor va atrage dupa sine si caderea Habsburgilor. Era insa o diferenta. Pe Wilhelm al II-lea nu-l mai dorea o Germanie adancita in mizeria sfarsitului de razboi pierdut. Dar in Austria Carol nu era detestat. Istoricul B. Michel observa ca in Austria mai erau unii care strigau „Traiasca Republica!", dar niciodata "Jos imparatul Carol!". Si peste cine mai domnea Carol! Presedinte de Consiliu de Ministri ramanea Lammarsch, insa peste o tara care se desfacea. El mai trata cu membrii Consiliului de Stat, care nici acesta nu se desfiintase, cu Tusar, care acum era reprezentantul Cehoslovaciei la Viena. Lammarsch avea o functie desemnata de imparat, dar n-avea nici o putere reala. Dupa cum n-o mai avea nici Carol, care-l numise. Imparatul mai spera in ajutorul bisericii. La 8 si 9 noiembrie, secretarul sau se intalneste cu cardinalul Piffl, arhiepiscopul Vienei, care nota in insemnarile de dupa prima intalnire: „Dificil, dar inca nu e o situatie disperata", iar dupa a doua: „Situatie foarte serioasa". Seful social-crestinilor, Mgr Hauser, promite sprijinul sau, dar si in partidul pe care-l conducea cauza republicana prinsese teren. Caderea lui Wilhelm al II-lea intareste brusc curentul republican. In aceeasi zi are loc un nou consiliu de stat. Viktor Adler se pronunta din nou pentru Anschluss cu Germania. El era convins ca, odata Hohenzollernii cazuti, Germania o va lua pe o cale democratica. Si atunci era mai bine pentru Austria daca participa la Adunarea Constituanta germana. Adler nu spune nimic insa despre faptul ca Germania acum era republica. Si atunci cum ramanea cu Austria? In lumea politica austriaca nimeni nu se mai indoia ca Adunarea Nationala va vota si decaderea Habsburgilor. Guvernul lui Lammarsch vrea s-o ia inaintea Adunarii si la 10 noiembrie (se stia deja ca Wi