La aproape un secol de la incheierea Pacii de la Karlowitz, valahii au avut de suportat inca o invazie austriaca. Si de data aceasta „nemtii cu coada", cum ii numeau in batjocura bucurestenii neobisnuiti cu perucile, portul si manierele lor efeminate, intentionau sa anexeze Valahia, uitand cu totul de trista experienta din vremea Olteniei habsburgice.
Poate ca astfel se intelesera imparatul Josef II cu Horea… Oricat mi-as bate capul cu „inaltele planuri ale Vienei", nu am alta explicatie pentru aceasta stranie „amnezie". Doar valahii ar fi avut de castigat: scapau de bicisnica influenta slavo-rasariteana, se civilizau dupa normele urmasilor strabunilor romani, intrau, cu alte cuvinte, in Europa.
Voda Mavrogheni, care era si „seraskir", adica general in armata otomana, opusese o rezistenta darza si numai tradarea marelui vizir, care il determinase pe sultan sa-l mazileasca, inlesnise victoria feldmaresalului print Frederic Josias von Saxa Coburg.
In ziua de 10 noiembrie 1789, insotit de doi boieri luminati, vistiernicul Ion Cantacuzino si stolnicul Scarlat Campineanu, care le indicase austriecilor slabiciunile armatei otomane, printul a poposit in Bucuresti. Fireste, primul gest pe care l-a facut a fost sa se intalneasca - in incinta Manastirii Sfintii imparati Constantin si Elena - cu mitropolitul, care in situatii de vacanta a tronului era loctiitor domnesc.
Scena intalnirii in fata portii acelei manastiri – astazi Patriarhia Romaniei – a fost imortalizata de Quirin Mark, unul dintre numerosii desenatori, alaturi de cartografii atasati pe langa armata imperiala. Este o acuarela frumoasa, limpede si, banuiesc, extrem de precisa: chipul printului este identic celui din binecunoscutele portrete de la Viena si Praga. Desenul portii, al stemei otomane si al zidului de cetate cu bastion sunt si ele corecte. Nedumireste ceea ce s
