Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de milioane de euro economisite din lefurile bugetarilor de lux

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 ianuarie 2009 ·

Dacă ar fi concediaţi circa 2.000 de şefi de la nivelul aparatului central al ministerelor, statul ar putea economisi până la 165 milioane lei pe an numai din veniturile acestora. Dacă ar fi concediaţi circa 2.000 de şefi de la nivelul aparatului central al ministerelor, statul ar putea economisi până la 165 milioane lei pe an numai din veniturile  acestora.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, media salariului net din acest sector a ajuns, în noiembrie 2008, la peste 2.300 de lei.

Acest lucru înseamnă că statul ar putea economisi circa 4,6 milioane de lei pe lună, respectiv 55,2 milioane de lei pe an numai din salariile celor 20% din angajaţii din ministere şi agenţii guvernamentale ale căror locuri de muncă sunt în pericol.

Pe lângă acestea se mai adaugă şi primele, şi diversele bonusuri pe care le încasează, de regulă, funcţionarii aparatului central de stat, sporuri ce le pot dubla sau chiar tripla în unele cazuri veniturile. “Şefilor, şi nu funcţionarilor publici care muncesc, li se acordă lunar tot felul de sporuri şi de indemnizaţii care în foarte multe cazuri triplează salariile. 

Repet: mă refer la şefi, şi nu la funcţionarii de rând”, ne-a declarat Adrian Izvoranu, director executiv al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România. O părere asemănătoare are şi Vasile Marica, preşedintele sindicatului Sed Lex.

El afirmă că există angajaţi care lucrează la cabinetele demnitarilor şi beneficiază de indemnizaţii, sporuri şi prime frumuşele. “Sporurile cele mai mari şi costurile de transport, vacanţă, sporuri şi altele le iau cei care lucrează în cabinetele demnitarilor, care sunt angajaţi, în general, pe criterii politice, de prietenie sau de rudenie.

Funcţionarii simpli nu au alte beneficii în afară de sporul de vechime şi prima de concediu”, ne-a declarat Vas

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 2 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

41 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Taiwanului. E cea mai mare desfăşurare din acest an în jurul insulei

Ziare.com acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a declarat, sâmbătă, că a detectat 41 de avioane chineze în jurul insulei, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte, Lai Ching-te, informează AFP. Dintre aceste 41 de aeronave militare,

Meteo. Un nou val de praf saharian ajunge în România

Mediafax acum o ora
„În perioada 22 iunie ora 12 – 24 iunie ora 12, circulaţia aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană, către sud-estul Europei şi deasupra Român

Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat noi liste cu dosarele aprobate în cadrul Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus

Ziarul Financiar acum o ora
Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat noi liste cu dosare aprobate în urma şedinţei Comitetului de Avizare din 19 iunie 2024, conform unui comunicat recent de pe site-ul instituţiei. În cadrul Programului Rabla Clasic, au fost publicate noi

Euro 2024. Ziua în care milioane de români stau cu ochii pe Echipa Naţională: România întruntă Belgia. Se fac toate calculele: Un succes al României, sau chiar şi o remiză, le poate asigura tricolorilor prezenţa în optimi. Dacă România va învinge Belgia, în conturile FRF ar intra 12,75 mil. euro

Mediafax acum 54 minute
Una dintre cele mai mari surprize ale primei zile a fost înfrângerea Belgiei în faţa Slovaciei în Grupa E. Echipa lui Domenico Tedesco şi-a creat numeroase ocazii, dar nu a reuşit să le finalizeze, antrenorul recunoscând chiar el: „Nu pot spune echi

ANM - Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă, sâmbătă - HARTA

News.ro acum 4 ore
Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, se află sâmbătă sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi persistent şi intens,

Praf saharian deasupra României de sâmbătă, de la prânz, până în a doua parte a zilei de luni

News.ro acum 26 minute
O masă de praf saharian se va afla deasupra României de sâmbătă, de la prânz, până în a doua parte a zilei de luni, deplasându-se dinspre vest-nord-vest către est-sud-est. ”În perioada 22 iunie ora 12 – 24 iunie ora 12, circulaţia aerului, predomina

Sibiu: Bărbat ucis în stradă, în cursul nopţii

Radio Mures acum o ora
Un bărbat din Şura Mare a fost ucis, în cursul nopții, pe o stradă din Sibiu, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean . Polițiștii au fost anunțași puțin după ora 23.00 cu privire la faptul că o persoană de sex masculin este inconştientă, pe o s

Vrancea - Autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, răsturnat pe DN2. Patru persoane, inclusiv un copil, rănite uşor / Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan - FOTO

News.ro acum 4 ore
Patru persoane, inclusiv un copil, au fost rănite uşor după ce un autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, s-a răsturnat pe Dn2, în apropierea localităţii Pufeşti, din judeţul Vrancea. Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan. ”Prin ap

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum o ora
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

24°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

26°
sâm.

19°/26°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

31°
sâm.

20°/38°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°