Esecul romanilor la Mondialele din Croatia are radacini adinci in trecut, legindu-se cu incompetenta manageriala a conducatorilor actuali. Calificarea nationalei masculine de handbal la un Campionat Mondial pentru prima data dupa 14 ani a fost primita cu entuziasm, la orizont aparind speranta ca - odata si odata - vom reveni cu baietii, acolo unde am fost, in virful ierarhiei. La 45 de ani de la ultimul titlu mondial al handbalului romanesc, la 18 ani de la ultima medalie si la 14 ani dupa ultima calificare, nimeni nu putea avea pretentia ca handbalistii nostri sa sparga ierarhiile mondiale, iar obiectivul fixat de FRH a fost unul modest, dar unicul accesibil: intrarea in grupele principale, intre primele 12 echipe ale lumii. Pina la urma, obiectivul a fost ratat, iar amatorii acestui sport, atitia citi au ramas, se impart in doua categorii: unii, furiosi de-a dreptul de neputinta baietilor lui Aihan Omer, cer demisii peste demisii, in timp ce altii dau vina pe ghinioane, invocind amintirea citorva momente spectaculoase oferite de jucatorii romani, in meciurile cu Ungaria si Slovacia. In materie de demisii, a parasit corabia cel care nu trebuia s-o faca, vicepresedintele Petre Paleu, omul de care se leaga succesele unor echipe ca Fibrex Savinesti si HCM Resita si recenta calificare a nationalei la Mondiale. Cum nu trebuie sa plece nici antrenorul Aihan Omer, pentru ca deficientele nationalei masculine nu sint de natura tehnica si umana, ci urmarea unei crize de sistem care dureaza de 20 de ani si mai bine. Cind cistiga ultimele titluri mondiale din 1970 si 1974, Romania era numita "Brazilia handbalului". In frunte cu vrajitorul Cristian Gatu, echipa tricolora ametea toti adversarii prin tehnica ireprosabila in regim de viteza, prin pasele si incrucisarile delicioase, sau prin suturile naprasnice ale unor tunari ca Gruia, Birtalan sau Stinga. Handbalul era la loc de c