1917 Scriitorii Henrik Pontoppidan şi Karl Gjellerup au împărţit primul „Nobel“ din Danemarca. Pontoppidan a primit Nobelul „pentru modul autentic în care descrie viaţa din Danemarca”, iar Karl Gjellerup, pentru „poetica sa variată şi bogată, inspirată de idealuri înalte”. Henrik s-a născut în 1857, în oraşul Fredericia din Iutland, partea continentală a Danemarcei, într-o familie de păstori, care s-au mutat mai apoi către nord, în Randers.

Acolo a urmat viitorul scriitor studiile primare şi secundare. Deşi a fost rugat de familie să urmeze cariera ecleziastică, el a preferat să se înscrie la Institutul Politehnic din Copenhaga, ca reprezentant al spiritului realist-pozitivist ce domnea în rândurile tineretului studios.

A abandonat însă repede aceste preocupări, orientându-se către literatură. În acelaşi timp, într-una dintre călătoriile sale în Elveţia, a cunoscut o ţărăncuţă frumoasă cu care s-a şi căsătorit, stabilindu-se la ţară ca învăţător, moment care a marcat destinul său literar.

Trilogia “Pământul făgăduinţei”, inspirată din propria viaţă

Henrik Pontoppidan a început să publice nuvele şi romane, în care alterna descrierea frumuseţilor naturii cu traiul dificil al ţăranilor săraci, cu gravele probleme sociale. Eşecul pe planul vieţii personale l-a determinat însă, în 1892, să divorţeze şi să se reîntoarcă la Copenhaga.

S-a recăsătorit şi s-a dedicat exclusiv literaturii, abordând marea sa trilogie „Pământul făgăduinţei”, o veritabilă frescă socială în care, printre evidente influenţe autobiografice, s-a distanţat de creştinism şi de abordări ale ţăranului de tip rousseau-ist şi tolstoian.

După câteva romane intermediare, arta narativă a lui Pontoppidan era coaptă pentru cel de-al doilea mare roman-frescă al său, “Per cel Norocos”, care descrie încă o dată ciocnirea inevitab