Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ispita inorogului

Publicat in Jurnalul, duminică 25 ianuarie 2009 ·

E foarte greu, aproape imposibil, să nu iubeşti o carte în care un colţ de morsă este descris ca semănând în secţiune cu o budincă de orez sau poate cu un castravete plin de seminţe.

Asta într-un capitol care se ocupă cu identitatea unei vietăţi cu numele de "khutu", care poate fi un peşte, un taur sau o pasăre gigantică idolatrizată în Orient. Din cornul sau ciocul său oasele frontale ale unui khutu se pot face tacâmuri. El nu trebuie confundat cu un karkadann, căruia îi seamănă, deşi este mult diferit.

Dacă aţi crezut că este vorba de Jorge Luis Borges, "Cartea fiinţelor imaginare", aţi greşit. De data aceasta avem de a face cu "Istoria naturală a unicornilor", iar autorul este Chris Lavers, un tânăr ecologist şi biogeograf.

Unicornul (cunoscut şi sub numele de inorog, licorn, monoceros sau qilin) este, ne asigură orice enciclopedie, un animal mitologic. Are o istorie care începe de la sigiliile din valea Indusului, aparţinând aristocraţiei vremii, este menţionat în Biblie, în eposul babilonian Gilgamesh şi în epopeea indiană Mahabharata.

Prima descriere îi aparţine lui Ctesias din Cnidus, care acum 2400 de ani vorbeşte despre un soi de cai albi, cu ochi albaştri într-un cap violet, cu corn colorat în alb negru şi roşu în mijlocul frunţii. Ceva mai detaliată este relatarea lui Pliniu, un animal sălbatic şi fioros, cu trup de cal, cap de cerb, picioare de elefant, coadă de taur şi cu un răget foarte puternic.

La începutul secolului VII, Isidor din Sevilla, autorul "Etimologiilor", susţinea că unicornul este în stare să omoare un elefant. În a doua călătorie a lui Sindbad ne întâlnim cu imaginea unui animal pe care l-am pomenit, karkadann, care poate ridica elefantul pe cornul său. Cosmas Indicopleustes, un neguţător din Alexandria, care a făcut o călătorie în India, localizează inorogul în acele ţinutu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

IPJ Constanţa, detalii despre deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă

Mediafax acum 2 ore
Numele acestuia este Cataramă Ilie Cosmin, condamnat la 2 ani şi 5 luni pentru influenţarea declaraţiilor. Deţinutul are înălţimea de 166 cm, statura atletică, ochi căprui, faţă ovală, ten deschis, păr negru, sprâncene arcuite, tatuaje la mâna stâng

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum 2 ore
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

Cupe europene – echipele româneşti şi-au aflat adversarele din turul secund

Mediafax acum 56 minute
În cazul în care nu va obţine calificarea în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, cu Virtus AC, FCSB va întâlni echipa învinsă din meciul Flora Tallinn (Estonia) - NK Celje (Slovenia), disputată tot în primul tur preliminar al Champions Leagu

Șeful IPJ Alba a fost SCHIMBAT din funcție. Comisarul-şef Florin Dogaru ar fi vizat de o ANCHETĂ a DNA – SURSE

Gandul acum 44 minute
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, comisar-şef Florin Dogaru, a fost schimbat din funcţie, potrivit unor surse din instituție. Numele lui Florin Dogaru nu se mai regăseşte în componenţa echipei manageriale publicate pe site-ul ofi

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 3 ore
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

VIDEO Celebrul complex Stonehenge, acoperit cu vopsea portocalie de protestatari de mediu

Mediafax acum 2 ore
Celebrul complex Stonehenge a fost acoperit cu vopsea portocalie de protestatari de mediu. Incidentul s-a produs cu o zi înainte de evenimentele programate la faţa locului pentru marcarea solstiţiului de vară.

O femeie a încercat să dea foc Primăriei Ploieşti

Mediafax acum o ora
O femeie de 49 de ani a încercat, miercuri, să dea foc Primăriei Ploieşti. A împrăştiat benzină, dar a fost oprită înainte de a da foc clădirii.

Recalcularea pensiilor: Ce se întâmplă dacă rezultă o pensie mai mică. Explicații oficiale

Adevarul acum o ora
Recalcularea pensiilor va fi finalizată până în toamnă, existând și posibilitatea ca, în urma aplicării noii formule, pensia rezultată să fie mai mică decât cea aflată în plată.

Accident! O femeie de 80 de ani, din Botoșani, a ajuns cu mașina într-o râpă

Botosani News acum 39 minute
O șoferiță de 80 de ani, din Botoșani, a ajuns la spital după ce s-a răsturnat, miercuri, cu mașina într-o râpă, la Harghita. Femeia s-a ales cu mai multe leziuni. La fața locului au intervenit și echipajele Detaşamentului ISU Odorheiu Secuiesc şi S

Vremea

București
acum

36°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/29°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mie.

17°/32°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

36°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°