Braconierii îşi confecţionează arme de vânătoare din ţeava de la direcţie a maşinilor vechi. Puştile artizanale, realizate manual în atelierele de la sate, sunt folosite pentru braconaj. Taina meşteşugului este păstrată cu sfinţenie. Arta confecţionării puştilor de vânătoare artizanale este transmisă din tată în fiu.
Poliţiştii timişeni confiscă anual câteva arme de la braconierii prinşi în flagrant. „Anul trecut, am ridicat cinci puşti.
Ţeava armei improvizate provine de la automobile.
Este ţeava de direcţie, legată de volan, care este de 12, 16, 20 sau 22 de milimetri.
Acesta este şi calibrul armei construite artizanal”, a spus comisarul Adrian Dumbravă, şeful Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice din Poliţia Timiş.
Patul armelor este cioplit din lemn, iar mecanismele de tragere sunt realizate în ateliere, la ţară.
Poliţiştii susţin că lăcătuşii sau muncitorii care au lucrat înainte de revoluţie în fabricile de armament sunt specialişti în confecţionarea acestor mecanisme.
„Le fac în atelier, cu ciocanele, din metal şi sunt extrem de pricepuţi. Armele sunt asamblate şi vândute ulterior în mediul rural, de obicei oamenilor în care artizanii au încredere”, a mai declarat poliţistul.
Ilegaliştii, vânători cu acte în regulă
Cartuşele sunt confecţionate tot la domiciliu din tuburi mai vechi în care se pun alice sau bucăţi de plumb, pulbere şi sunt capsate cu aluminiu topit. Armele şi cartuşele sunt folosite pentru vânătoarea de fazani, mistreţi şi căprioare.
Armele, spun poliţiştii, sunt greu de depistat, pentru că sunt ascunse în pădure, prin scorburi. „Trebuie să îi prindem cu arma la braconat. Doar atunci au armele asupra lor, căci nu le păstrează acasă”, a mai declarat comisarul Adrian Dumbravă.
Cu adev