În judeţul Constanţa, PD-L a făcut prima mutare, numind în fruntea unor instituţii publice numai experţi în domeniile pe care le conduc. Primele numiri făcute de PDL sunt: Ibram Aidîn, Paul Brânză, Ioan Bălan, Valentin Zeicu şi Vasile Miu.
Împărţirea instituţiilor deconcentrate între PSD şi PD-L nu a fost definitivată încă pe plan local. Liderii filialelor judeţene ale celor două partide au avut până acum două întâlniri, în urma cărora nu s-a stabilit nimic concret, conducerile aşteptând, de fapt, undă verde de la centru, pentru a vedea dacă pot include la negocieri şi unele instituţii coordonate mai mult de la Bucureşti.
Cert este că democrat-liberalii au înscris primii pe tabela de marcaj a negocierilor, adjudecându-şi conducerea de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri. Mutarea a fost făcută de însuşi ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, care l-a numit, în locul liberalului năvodărean Jean Paul Tucan, pe Ibram Aidîn. Noul director al DRDP nu duce lipsă de experienţă, având în vedere faptul că a mai coordonat activitatea instituţiei din postura de director general înaintea ungerii în funcţie a lui Tucan.
Brânză, înapoi la ANR
Până la configurarea completă a conducerilor instituţiilor publice ale judeţului, au fost decise şi funcţiile manageriale ale structurilor care au legătură cu activitatea maritimă şi portuară. Ţinând cont de faptul că acestea sunt subordonate Ministerului Transporturilor, condus de democrat-liberalul Radu Berceanu, directoratul celor trei structuri a fost încredinţat tot PD-L.
Activitatea Autorităţii Navale Române va fi manageriată de democrat-liberalul Paul Brânză. Nici acesta nu duce lipsă de experienţă, având în vedere faptul că s-a reîntors la postul ocupat în perioada 2004 - 2007.
Bălan, „promovat" în funcţia de director
La şefia Companiei Naţionale Administ