Zi de vineri. O singură primire. Eternul Emil Bobu pentru 20 de minute (10:05 – 10:25).

S-ar putea bănui că la Cabinetul 2 fusese o zi atât de liniştită pentru că Elena Ceauşescu exersa într-un alt birou responsabi­li­tăţile altei func­ţii. În 1989, fe­meia de 70 de ani, era, simultan, membru al Bi­rou­lui Permanent al Comitetului Po­litic Executiv al CC al PCR (din 1977); prim-viceprim ministru al Guvernului (din 1980); director al Institutului de Cercetări Chimice din Bucureşti (din 1964); preşe­dinte al Comisiei pentru probleme de cadre de partid şi de stat a CC al PCR (din 1976); preşedinte al Co­misiei de partid şi de stat pentru tipi­zare şi standardizare în econo­mie (din 1979); preşedinte al Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie (din 1979); preşedinte al Comitetului naţional "Oamenii de ştiinţă şi pacea" (din 1981); preşedinte al Consiliului Central pentru Tipizare, Standardizare, Normare şi Calitate (din 1984); preşedinte al Consiliului Naţional al Ştiinţei şi Învăţă­mântului (din 1985); preşedinte al Comisiei Centrale pentru organizarea proceselor de producţie şi valorificarea superioară a materiilor prime şi materialelor (din 1988); prim-vice­preşedinte al Con­si­liului Naţio­nal al Oamenilor Mun­cii (din 1988); vi­cepreşedinte al Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale (din 1982); membru al Academiei RSR (din 1974).

În aproape toate instituţiile şi organizaţiile menţionate, Elena Ceauşescu avea câte un birou destinat explicit funcţiei sale. Ofiţerii din serviciul de pază şi protecţie spun însă că singurul birou unde venea ea în 1989 era Cabinetul 2. Celelalte birouri erau zilnic pregă­tite pentru primirea ei, dar rămâ­neau goale. Ca zecile de case de oaspeţi din ţară.

Ne putem, aşadar, închipui că a doua zi după festivităţile aniver­sării lui Nicolae Ceauşescu, obosită, Tovarăşa îl c