Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Invitatie proiect “Calificarea – Cheia sigurantei locului de munca” - 27.01.2009

Publicat in Ziua Constanta, marți 27 ianuarie 2009 ·

OIL TERMINAL

INVITAŢIE

27.01.2009

Calificarea – Cheia siguranţei locului de muncă

S.C. Oil Terminal S.A. Constanţa are deosebita plăcerea de a vă invita în data de 29.01.2009 la ora 10,00 la conferinţa de presă ce va avea loc la sediul societăţii din Str. Caraiman Nr. 2 , conferinţă ce are ca scop lansarea proiectului:

Phare 2006/018-147.04.02.02.01.204 cu titlul “Calificarea – Cheia siguranţei locului de muncă”.

Proiectul a fost întocmit de către Biroul Programe de Dezvoltare din cadrul S.C. Oil Terminal S.A. Constanţa - Şef Birou – Armando-Traian ANDREŞOIU - în colaborare cu partenerul S.C. Work Education S.R.L. Constanţa - Director General – Adriana ARGHIRESCU.

Valoarea totală a proiectului este de 67.395,00 EUR din care alocaţia financiară nerambursabilă obţinută de la Uniunea Europeană este de 53.395,00 EUR.

Obiectivul general: Creşterea potenţialului economic şi social al Regiunii de Dezvoltare Sud Est prin promovarea învăţării pe parcursul întregii vieţi pentru calificarea şi recalificarea forţei de muncă în concordanţă cu Planul Naţional de Dezvoltare.

Obiectivul specific: Creşterea competitivităţii şi adaptabilităţii resurselor umane şi a productivităţii acestora la locul de muncă prin organizarea unui curs de formare profesională – calificare în meseria de Servant pompier - adresat angajaţilor din S.C. Oil Terminal S.A. Constanţa.

Partener: S.C. Work Education SRL Constanţa

Grupul (grupurile) ţintă: 57 de angajaţi ai SC Oil Terminal SA Constanţa care îndeplinesc condiţiile de experienţă şi pregătire fizică pentru ocupaţia de servant pompier dintr-un total de 1292 angajaţi operativi.

Beneficiarii finali: S.C. Oil Terminal SA Constanţa, cel mai mare terminal petrolier românesc la Marea Neagră, alături de operatorii portuari şi populaţia riverană Mării Negre, datorită reduce

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi l

Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea, audiat la DNA - FOTO

News.ro acum 17 minute
Fostuldirector adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, la DNA, ca urmare a unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Coldea nu a făcut declaraţii la sosire. Anterior, în sediul DNA a intrat fostul şef sl Direcţiei juridice a SRI,

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Press Alert acum o ora
Guvernul aprobă, în ședința de joi, majorarea cu 10%, în două tranșe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechități existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Marcel Ciolacu: Majorăm îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie / Vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Executivul majorează îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie şi vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane. Premierul Marcel Ciolacu

DNA anchetează foştii şefi ai SRI: Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, în vizorul procurorilor anticorupţie

Mediafax acum 55 minute
•Generalii Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă – la DNA. •În dosar mai este audiat şi avocatul Doru Trăilă, apropiat al lui Dumbravă. •Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus denunţ la DNA.

Premierul Marcel Ciolacu, lămuriri despre decontarea unor cheltuieli pentru ochelari: Am plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi pot deconta ochelari de fiţe, care costă mii de lei

News.ro acum 57 minute
Premierul Marcel Ciolacu a venit, joi, cu lămuriri despre facilitatea dată de Executiv privind decontarea unor cheltuieli pentru ochelari, el arătând că au plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi p

Atenționare cod galben de descărcări electrice și grindină în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea în Capitală

Ziare.com acum o ora
Atenționare meteorologică cod galben, emisă joi, 23 mai, de către ANM, în care sunt anunțate averse, descărcări electrice și izolat grindină în Banat, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, în vestul Transilvaniei şi local în Maramureş

Guvernul validează ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro. Ciolacu: Există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă

News.ro acum o ora
Guvernul validează în şedinţa de joi ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro, premierul Marce Ciolacu declarând că există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă.

Palatul Victoria îi râde în nas Rusiei: Planul de a îngenunchia Republica Moldova folosind arma energiei a eşuat

Mediafax acum 55 minute
„O decizie majoră vizează noul pachet de ajutor pentru Republica Moldova, adoptat prin ordonanţă de urgenţă. În primul rând, continuăm exportul de energie, măsură esenţială pentru supravieţuirea economică a fraţilor noştri”, spune Marcel Ciolacu. El

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

27°
joi

13°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°