Singura arma eficienta cu ajutorul careia Traian Basescu poate tine sub control PDL este amenintarea ca, la o adica, ii lasa balta. Ca nu va mai candida. De cate ori le toarna galeata cu apa rece in cap, razvratitii isi amintesc subit ca depind de el. Ca n-au alta solutie realista. Seful statului a amenintat din nou, luni seara, la TVR, ca e posibil sa stea pe tusa daca Guvernul Boc va gestiona prost criza. Dar mesajul sau trebuie citit in primul rand ca un avertisment repetat catre nesupusi.
Vazuti cu sacii in caruta, unii lideri au inceput sa nu mai raspunda la comenzi. Cativa au taiat firul cu Palatul Cotroceni. Cel care da cele mai puternice semne de autonomie este, dupa toate semnalele din partid, Adriean Videanu. Este perceput la Cotroceni ca personaj cu ambitii prea mari pentru un politician cu performante cam mici. Cu toate acestea, Videanu, la fel ca Blaga si alti baroni din garnitura veche, par sa-si vada de planurile lor, tot mai separati de Cotroceni. Unii se viseaza sefi in locul lui Boc, altii chiar posibili candidati alternativa.
Adriean Videanu, oricate resurse ar mobiliza, va avea dificultati mari sa capitalizeze politic atat in interiorul cat si in afara partidului. A esuat la Primaria Capitalei, a fugit de lupta electorala si a aterizat in Guvern in urma unor aranjamente sulfuroase, nelamurite nici azi. Din acest motiv, planurile sale de marire par iluzorii.
Seful statului agita din nou scenariul abandonului, semn clar de relatie tensionata cu o parte din PDL. Traian Basescu i-ar fi amenintat prima data in decembrie 2008, in toiul negocierilor pentru formarea guvernului. Atunci le-ar fi spus prima data ca pot sa-si caute alt candidat in 2009 daca isi vor face de cap, daca ii vor iesi din vorba, daca nu vor performa dupa retetarul scris la Cotroceni. Mesajul, se repeta, iata dupa o luna si ceva. Semn ca a scapat pa