“Suntem împreună aici pentru că astăzi am ales speranţa în locul fricii!” Iată un mesaj memorabil din discursul inaugural al preşedintelui SUA, Barack Obama.

Găsim aici o idee fundamentală. Aceea că frica desparte, în timp ce speranţa adună. Noua unitate a americanilor se realizează pe temelia pozitivă a speranţei, după ce iraţionalitatea fricii, ce le-a fost indusă nu doar de adversari, ci şi de propriii lideri, îi dezbinase. Salvarea unei naţiuni în război şi a unei puteri în criză poate veni doar din solidaritatea şi curajul, din imaginaţia constructivă şi capacitatea de a îndura pe care speranţa le hrăneşte.

În contrast, ceea ce naţiunea română primeşte astăzi de la conducătorii săi este îndemnul la frică. O frică sădind confuzie şi scepticism, pasivitate şi dezordine, autoizolare şi excludere, răutate şi egoism, furie şi deprimare. În lipsa unei idei coagulante care să susţină şi să orienteze speranţa, spre a conduce, s-a optat pentru dezbinare. Tinerii, chipurile nerăbdători, sunt asmuţiţi împotriva bătrânilor, chipurile expiraţi; salariaţii, chipurile lacomi, împotriva pensionarilor, chipurile nesătui; proprietarii, chipurile bogaţi, împotriva chiriaşilor, chipurile profitori; agricultorii, chipurile retrograzi, împotriva intelectualilor, chipurile aroganţi; bancherii, chipurile speculanţi, împotriva industriaşilor, chipurile ineficienţi; medicii, chipurile indolenţi, împotriva pacienţilor, chipurile ipohondri; profesorii, chipurile incompetenţi, împotriva studenţilor, chipurile chiulangii; funcţionarii publici, chipurile toţi corupţi, împotriva petiţionarilor, chipurile milogi; judecătorii, chipurile iresponsabili şi îmbuibaţi, împotriva procurorilor, chipurile abuzivi şi a împricinaţilor, chipurile prea vicioşi sau iraţionali; majoritatea, chipurile intolerantă, împotriva minorităţilor de tot felul (naţionale, sexuale, lingvist