Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiscul înteţeşte controalele

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 29 ianuarie 2009 ·

Statul dă cu o mână stimulente fiscale pentru agenţii economici şi le ia cu alta, prin intermediul controalelor mai dese, încheiate cu multe amenzi. Sursa: Arhiva EVZ

Controalele Fiscului se vor înmulţi anul acesta, iar firmele trebuie să fie pregătite să le înfrunte cu actele în regulă, avertizează Alexander Milcev, partener al companiei de consultanţă şi audit Ernst&Young.

El susţine că a primit deja semnale în acest sens de la companii. Toate ţările reacţionează la fel în perioade de recesiune economică: verificările fiscale se înteţesc pentru a aduna cât mai mulţi bani la buget, în condiţiile scăderii veniturilor, afirmă specialistul. „Ne aşteptăm la intensificarea controalelor. Autorităţile fiscale vor fi mult mai agresive, iar companiile trebuie să fie mult mai pregătite decât înainte“, a declarat Milcev. El a precizat că verificările Fiscului vor fi îndreptate în special către documentele referitoare la preţurile de transfer.

Numai în urma controalelor efectuate la firme în perioada 12-18 ianuarie, Garda Financiară a dat amenzi şi a confiscat bunuri în valoare de 8,3 milioane de lei.

În acest an de criză economică, specialistul îi sfătuieşte pe manageri să-şi păstreze cât mai mulţi bani lichizi prin amânarea plăţii unor impozite, dacă acest lucru este posibil fără să plătească amenzi. Reducerea costurilor companiei şi găsirea unor soluţii ieftine de finanţare sunt alte strategii recomandate de Alexander Milcev.

O altă soluţie pentru a obţine rapid bani lichizi este să vândă maşina sau sediul către o altă societate, după care să plătească chirie pentru folosire a bunului.

Reprezentantul Ernst&Young se aşteaptă ca multe firme să se confrunte în acest an cu lipsa lichidităţilor. Redresarea va depinde mult de situaţia din afară, care este determinantă pentru exportatori şi multinaţionale.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI 2024 – Vlad Voiculescu: Nicuşor Dan a luat mai multe voturi decât PSD+PNL împreună

HotNews acum o ora
Preşedintele USR Bucureşti, Vlad Voiculescu, afirmă că Nicuşor Dan a luat mai multe voturi pentru Primăria Bucureşti decât PSD şi PNL împreună. „Votul vostru i-a pus la locul lor”, a transmis liderul USR, citat de News.ro. Vlad VoiculescuFoto: Inqua

Emmanuel Macron a convocat alegeri anticipate în Franța după înfrângerea în alegerile europene

Ziare.com acum 6 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a dizolvat Parlamentul duminică, 9 iunie, după înfrângerea zdrobitoare a partidului său în fața Adunării Naționale de extremă dreapta la alegerile europene, informează Politico.eu. Prima rundă va avea loc pe 30 i

Gabriela Firea îl critică pe Sebastian Burduja: „De dimineaţa până seara el avea o problemă doar cu mine. În viață totul se decontează”

HotNews acum 4 ore
Imediat după publicarea exit-poll-ului CURS-Avangarde, Gabriela Firea i-a reproşat lui Sebastian Burduja că, în loc să prezinte un program pentru Capitală şi „să comunice critic faţă de neajunsurile şi neîmplinirile” lui Nicuşor Dan, liberalul avea

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul, convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie. Marine Le Pen: "Suntem gata"

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum 8 ore
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

ALEGERI 2024 - Ciolacu: Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL, cu 5 în faţă, e o bază de discuţie dacă transformăm această alianţă electorală într-o alianţă politică

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că scorul electoral obţinut de alianţa PSD-PNL este un punct de pornire cu privire la posibilitatea unei alianţe electorale între cele două formaţiuni. ”Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL

ALEGERI 2024 - PNL a pierdut Primăria Deva, aceasta fiind câştigată de PSD/ Noul primar se numeşte Lucian Rus

News.ro acum 2 ore
Funcţia de primar al municipiului Deva, judeţul Hunedoara, a fost pierdută de candidatul PNL, Florin Oancea, primar în funcţie care a candidat pentru un nou mandat. Noul primar este Lucian Rus de la PSD.

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum 8 ore
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

Incendiu la fabrica Borsec din Harghita: Sunt flăcări puternice și degajări mari de fum

Wall-Street.ro acum 11 ore
Un incendiu a izbucnit în zona de birouri a fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Borsec, cu pericol de propagare la zona de producţie, fiind transmis mesaj de avertizare RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pen

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Ursula von der Leyen, încrezătoare după votul din Germania

News.ro acum 8 ore
Candidatul principal al Partidului Popular European pentru şefia Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a adresat virtual, de la Bruxelles, unui eveniment de campanie din Germania şi s-a arătat încrezătoare după ce rezultatele unui exit-poll au

Vremea

București
acum

22°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
mie.

20°/33°
joi

17°/28°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/32°
mar.

18°/31°
mie.

16°/21°
joi

14°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/25°
joi

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

16°/27°
mar.

16°/25°
mie.

16°/20°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/31°
mar.

17°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/23°