E foarte limpede, în România, cele mai multe pick-upuri pot fi văzute la televizor, şi nu prin trafic. Sursa: Mazda

De aceea, e mai probabil să dai ochii cu o camionetă condusă de o domniţă singură stând pe canapeaua din sufragerie, decât stră bătând dru murile (sau coclaurile) patriei.

Chiar mai ceva ca monovolumele, care se chinuiesc fără prea mare succes să câştige inimile românilor, pick-upurile reprezintă o categorie periferică în ceea ce priveşte vânzările dealerilor de maşini. Şi zău dacă nu e păcat. Fiindcă tot a venit vorba, pe lângă un monovolum, care, să recunoaştem, reprezintă moartea pasiunii în acest domeniu, o camionetă îţi poate aşterne când te aştepţi mai puţin zâmbetul pe buze.

Am testat recent pick-upul Mazda BT-50 cu cabină dublă. Asta înseamnă că, împreună cu bena uriaşă care poate fi acoperită şi care îţi permite să cari aproape orice în principiu oriunde, primeşti şi un habitaclu complet, cu patru portiere şi banchetă spate de dimensiuni normale.

Singurul motor disponibil pe camioneta japoneză este un turbodiesel de 2.5 litri, care trage ca un bivol. Mai exact, ca 143 de bivoli încăpăţânaţi. Maneta cutiei de transfer, prin intermediul căreia poate fi cuplată şi puntea faţă, se găseşte lângă cea a transmisiei manuale cu cinci rapoarte (ultimul - foarte lung, pentru autostradă), soluţie pe cât de clasică, pe atât de curioasă pentru cei care au crescut în actuala eră a electronicii atotstă pânitoare. Alte două soluţii tehnice demodate, dar care contribuie fără doar şi poate la aerul de indestructibilitate al maşinii, sunt frâna de mână (care se acţionează prin intermediul unei tije culisante amplasate în dreapta coloanei de direc ţie) şi şocul clasic (buton aşezat pe bord, în stânga volanului).

Cu excepţia bonusurilor reprezentate de poziţia înaltă la volan şi libertatea de a parca o