O premieră îndelung întîrziată – la două secole de la apariţia în serial jurnalistic şi la un secol, calendaristic vorbind, de la proiectul primei ediţii, abandonate – este cea prilejuită de tipărirea în volum, sub un titlu comun, a două cicluri de intervenţii în presă ale tînărului Nicolae Iorga. Astfel, din voinţa editorului Andrei Pippidi, „Opinii sincere. Viaţa intelectuală a românilor în 1899“ şi, respectiv, „Opinii pernicioase ale unui rău patriot“ (1900) se reunesc sub titlul comun de Opinii sincere şi pernicioase ale unui rău patriot (Bucureşti, Editura Humanitas, 2008, 268 p.). Alăturarea celor două cicluri se justifică atît prin tematica comună, cît şi prin spiritul care le animă şi prin epoca din care provin, pe care o surprind. Nu ezit să spun că această carte, pregătită pentru anul 1984-1985 spre a inaugura o colecţie care nu s-a mai născut, este, oarecum, corespondentul cărţii clasicizate a lui Allan Bloom, The Closing of the American Mind (Criza spiritului american), publicată în original în 1988 şi tradusă româneşte în 2006. Iorga anunţa astfel un tip de analiză culturală a actualităţii care a fost consacrat în alte culturi prin analize ritmice, plurale, datorate unor şiruri de autori, dar care, la noi, au rămas oarecum fără urmări. Fiindcă nu este vorba despre strădania de a decela trăsăturile fundamentale ori liniile de evoluţie ale unei civilizaţii şi culturi, ci de scanarea acută, imediată, a unui peisaj cultural în plină evoluţie, cu seismografia şi reliefurile sale specifice. Tentative parţiale în această direcţie au făcut cîţiva autori recenţi, referitor la ultimele decenii de viaţă culturală românească, precum Ciprian Şiulea, Sorin Adam Matei ori Adrian Gavrilescu. Dar analiza lor nu îmbrăţişează, în nici unul dintre cazuri, ansamblul vieţii culturale, optînd pentru decupaje („grupurile de prestigiu“, „intelectualii publici“, cîteva ide