Pe data de 22 ianuarie 2008, la Muzeul de Artă Contemporană al României a avut loc vernisajul expoziţiei RE:akt! Reconstruction, Re-enactment, Re-reporting, unde publicul a avut ocazia să vadă o serie de lucrări realizate în ultimii trei ani sub egida platformei RE:akt! produse de Aksioma – Institutul pentru Artă Contemporană din Lubljana. După premiera bucureşteană, expoziţia va pleca pe 25 martie în capitala Sloveniei, la SKUC Gallery, şi apoi la Muzeul de Artă Modernă şi Contemporană din Rijeka (Croaţia). Este salutar faptul că Bucureştiul face parte dintr-o axă artistică europeană şi că, mai mult, în acest caz este „cap de linie“ pentru un eveniment expoziţional itinerant. Semnatarul acestor rînduri aminteşte că „trend“-ul post-postmodern al „reconstrucţiilor“ îşi are de o bună bucată de vreme propria sa istorie la noi în ţară. Amintim activitatea lui Iosif Kiraly în acest sens. Galeria Nouă, desfiinţată în mod iraţional în urmă cu aproape un an cu concursul substanţial al Primăriei, era un spaţiu consacrat al „repunerilor în act“. Întorcîndu-ne la „plebiscit“, reţinem din discursul curatorial ideea că, în ultimii ani, termenul re-enactment şi practicile desemnate de el s-au bucurat de un succes nebănuit în context artistic. Pe de o parte, reuşita pare să fie datorată reactivării artei performance-ului, atît ca practică artistică avînd propria sa istorie, cît şi ca gen preferat de noile generaţii. Pe de altă parte, termenul acompaniază două fenomene care – cel puţin la prima vedere – au foarte puţine puncte comune, şi anume: a reînscena performance-uri artistice din trecut şi a revizita, sub forma aceluiaşi performance, evenimente „reale“ din viaţa curentă. Altfel spus, RE:akt! Reconstruction, Re-enactment, Re-reporting îşi propune să abordeze termenul re-enactment nu doar în sensul „live action role-playing“ ori „living history“, ci şi ca strategie a crit