- Cultural - nr. 247 / 29 Ianuarie, 2009 Bibliografia obligatorie pentru anumite facultati (posibil si pentru bacalaureat, dar, marturisesc, nu o cunosc pe cea actuala) includea pe vremuri si acest text de mare profunzime filosofica, despre care o doamna psiholog imi spunea la Viena, dupa ce am vizitat Muzeul Freud, ca "de la Dostoievski si autorii rusi am invatat mai multa psihologie decat in orice studiu de caz". Pe scena Teatrului National, acest spectacol se joaca din stagiunea trecuta, dar abia acum am reusit sa-l vad, si, marturisesc, in doua "ture", adica prima parte odata, iar a doua, altadata. Montarea lui Marius Oltean este mai dinamica abia in a doua parte, fiindca prima este tinuta realmente de interpretarea lui Aurel Stefanescu in rolul batranului suferind. Aici, toate personajele au probleme fie psihice, fie fizice (Rodica Baghiu este de nerecunoscut imbracata ca in doliu si cu batic, singurul lucru la care m-am putut gandi e ca scena duce lipsa de actori frumosi). Spectatorii, si asa putini, nu sunt obisnuiti cu o adaptare atat de dificila a unui text care trebuie "cantarit" la fiecare replica. Montarea in varianta mureseana culmineaza cu icoana uriasa de la final, care acopera centrul scenei. Spiritul rus ortodox este foarte bine prins in drama care contine si momente (tragi)comice datorita umorului sanatos al lui Nichi Cristache in rolul "patologicului", care admira autorul studiului psihologic al criminalului in articolul despre "necesitatea de a ucide" (studentul care il joaca este exceptional), dansul lui Costin Gavaza, "Kalinka", se asorteaza, de asemenea, spiritului slav, mama si fiul Marinescu, Iolanda Dain, cea mai apropiata de limba rusa fiind tanara Marina (fosta) Timcu, datorita accentului "de peste Prut". Rugaciunea Elenei Purea socheaza prin credibilitatea cu care joaca rolul adevaratei pocaite care cunoaste Biblia pe de rost. Acest spec