Destinatar: Nicolae Manolescu

Domnule Profesor,

Sper că n-o să vă supăr dacă fac, în debutul noului episod de vineri, ca la foiletoanele de televiziune: rezum pentru cititorii cărora le-a scăpat partea întâi ceea ce am spus în precedenta scrisoare. Şi anume că nu sunt mulţumită de sensurile metaforice date cuvântului plumb (disperare, apăsare, alchimie şi alte speculaţii de acelaşi soi). De ce nu sunt mulţumită? Pentru că, la fel ca mulţi critici, cred şi eu într-un Bacovia al cărui scris e iniţial - şi apăs pe cuvântul iniţial - notaţie "sinceră", frustă, iar nu analogie, altfel spus nu metaforă, cel puţin nu una voită. El pleacă de la ce vede sau aude şi de la o recuzită simbolistă existentă. Corbii sunt corbi, iar nu soli ai morţii. Albul e alb şi negrul e negru, iar dacă le găsim conotaţii, asta ţine de noi, cititori perverşi, crescuţi la şcoala metaforei. Ca să vorbesc pe-nţeles, la Bacovia "ce-i în guşă şi-n căpuşă" sau, dacă preferaţi exprimarea didactică şi citatul, la Bacovia "adaptarea formei la fond este atât de integrală încât îndepărtează gândul oricărei intenţii artistice, iar mijloacele de expresie sunt atât de simple şi de naturale încât par crescute din obiect", cum afirmă Lovinescu.

Atunci ce e plumb? Plumbul tangibil sau vizibil, plumbul concret, pentru că dominaţia concretului în poemele din volumul din 1916, dar şi de mai târziu, nu poate fi negată. Am citit ce-aţi scris de-a lungul timpului despre Bacovia, de la capitolul din Metamorfozele poeziei (1968) la cel din Teme 2 (1975), apoi paginile din Despre poezie (1987), plus cele din dicţionar şi din prefaţa la antologia dumneavoastră de moderni şi, în fine, pe cele din Istorie... Aţi întors subiectul Bacovia pe toate feţele, cu viziuni uneori diferite, dar o singură idee revine în toate aceste comentarii. Că poetul este sau devine, într-un anume