Exit! – cel mai scump cuvant din vocabularul dilematic al lumii acesteia, aflata in vesnica plutire intre spunere si supunere. Cel mai scotocit concept al inteleptilor pusi sa dea cu presupusul. Cea mai incandescenta speranta a condamnatului. Precum si singura cale ce nu trimite la repetitie sau la pardalnicul de cerc.

In acelasi timp, exitul este si promisiunea pentru „opera aperta", izvodita in mintea oricarui creator vizitat de indarjiri intemeiate. Sa iasa din labirint. Cum-necum, cu ajutorul duducii Ariadna, prin rationamente apolinice ori prin memorie stralucita, oricum, numai sa iasa!

La Galateea, s-a pus la cale de curand, fortata de imprejurari, o conjuratie a hazardului. Sau, cine stie, poate a fost vorba numai de consecinta unei organizari in suferinta. Desi se terminase perioada alocata expozitiei, din cauza ca UAP nu mai programase niciun artist in intervalul urmator, a aparut posibilitatea intalnirii, extrasezon, cu o serie de lucrari semnate de Emil Craioveanu*. Care, altminteri, nu puteau fi vazute decat la Galeria de Arta din Ploiesti.

Deci, un „prolongement" ce s-a dovedit pana la urma salutar. Si pentru artistul prahovean, care a beneficiat de expunere nesperat de lunga pe ulita mare a Bucurestilor, si pentru critic, care s-a scutit astfel de un pelerinaj in urbea lui nenea Iancu. Nota bene, pe nedrept asociata cu lipsa de fior cultural, urmare a unei declasari abuzive in categoria „oraselor muncitoresti". Dovezi ale crasei injustitii stau nu numai o filarmonica recunoscuta sau un teatru prestigios, dar si o galerie de arta remarcabila, sustinuta de artisti plastici valorosi, precum si un muzeu de arta cu un patrimoniu ce cocheteaza pe alocuri cu excelenta. Cu toate acestea, Ploiesti ramane, din pacate, o asezare provincializata mental la 60 de kilometri de Capitala. Si, mai ales, condamnata sa se sufoce