Proletcultismul, impus culturii romane intre anii 1945 si 1960, este o doctrina fals-estetic-literara, dupa care o revolutie a proletariatului este urmata de: distrugerea vechii culturi si crearea alteia noi, in slujba muncitorilor si taranilor, clasele fundamentale intr-un stat comunist; oglindirea in arta numai a realizarilor muncitorilor si taranilor, a modului de productie socialist; coborarea artistilor in mijlocul oamenilor muncii din uzine, pe santiere, in gospodariile agricole colective (G.A.C.) si in gospodariile agricole de stat (G.A.S.). Proletcultismul isi trage numele din Proletkult, miscare politico-ideologica din Rusia sovietica, lansata imediat dupa victoria Revolutiei din Octombrie. La randul sau, Proletkult se formase din comprimarea sintagmei proletarskaia kultura, care in ruseste inseamna "cultura proletara". Principalii teoreticieni ai proletcultismului au fost A. V. Lunacearski si A. A. Bogdanov.
Proletcultismul a facut nenumarate victime in U.R.S.S., multi scriitori sovietici fiind trimisi in lagare de munca, torturati, ucisi, ori, daca erau mai populari, ca de exemplu Serghei Esenin si Vladimir Maiakovski, "sinucisi"! In Romania, principalul scriitor ucis in contextul proletcultismului a fost Nicolae Labis, a carui moarte a fost mascata de un accident de tramvai, intr-o noapte de decembrie a anului 1956.
Cartea de capatai a proletcultismului romanesc ramane "Pasiunea lui Pavel Corceaghin/Eseuri critice" de Ion Vitner, aparuta la Editura de Stat in 1949. Titlul este inspirat de Pavel Korceaghin, eroul principal al volumului "Asa s-a calit otelul", celebru la acea vreme, al scriitorului sovietic Nikolai Ostrovski, propus ca model suprem al literaturii proletare de pe toate meridianele: "Iata de ce Pavel Corceaghin este un personagiu uluitor.
El este imaginea fidela a omului intr-adevar nou, a tanarului revolut
