Numeroase oraşe europene se pregătesc de sărbătoare. Agenţiile spun că pentru turişti există variante astfel încât bugetul de vacanţă să nu depăşească 500 de euro de persoană. Sursa: Reuters
Dacă atmosfera de la serviciu devine apăsătoare, şi criza e singurul subiect al zilei, cea mai bună soluţie este o evadare în mijlocul unor petreceri de pomină. Europa se află deja în verva pregătirilor - luna viitoare toată lumea se distrează la carnaval, un mijloc prin care Vestul se pregăteşte pentru Postul Mare. Costume sclipitoare, baluri mascate, sex de ocazie şi băutură pe săturate sunt ingredientele cele mai picante ale acestui gen de aventură, în care nimic nu este imposibil sau prea sofisticat.
Agenţiile de turism au oferte şi sugestii şi pentru cei care nu vor să cheltuiască prea mult, astfel că o asemenea vacanţă poate să pornească de la 250 de euro de persoană. Cei care nu-şi fac probleme din cauza bugetului ar putea face o excursie la Rio de Janeiro, unde are loc cea mai mare sărbătoare.
Petrecerile încep pe 13 februarie
Carnavalul low cost se desfăşoară în Europa, spun operatorii de turism. „Veneţia sau Nisa, de exemplu, sunt destinaţii unde se poate ajunge cu maşina personală, dar, în aceste oraşe, cazarea este foarte scumpă în timpul carnavalului. Cel mai avantajos ar fi să se cazeze într-un oraşapropiat sau pe Coasta de Azur. De aici pot ajunge cu uşurinţă dimineaţa la carnaval şi se pot întoarce la prânz, pentru a lua masa, sau chiar seara“, recomandă Ciprian Enea, consultant www.besttourism.ro.
Potrivit acestuia, cazarea pen tru două persoane pentru două-trei nopţi, cu mic dejun şi transportul cu maşina, cu un consum mediu de combustibil, nu trebuie să coste mai mult de 250-300 de euro. Aceste două destinaţii sunt, de altfel, primele care dau startul petrecerilor chiar pe 13 februarie.
@N