Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un prim pas spre Final-Four

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 30 ianuarie 2009 ·

În cadrul Cupei României la baschet masculin, miercuri seara s-a disputat în Sala Sporturilor din Braşov prima manşă din sferturile de finală, în care studenţii de sub Tâmpa au învins clar formaţia din Târgovişte. Înaintea partidei, antrenorul Dan Calancea le-a atras atenţia elevilor săi că formaţia oaspeţilor a venit la Braşov să-şi vândă scump pielea, pentru a încerca accederea în turneul final. Braşovenii au început modest, s-au lăsat dominaţi de târgovişteni în primul sfert, care au condus cu 19-7. La reluare, gazdele au dominat întâlnirea, au revenit şi din minutul 13 au trecut la conducere. Cu un avans de 16 puncte în acest sfert şi cu 10 puncte în plus la pauză, elevii lui Dan Calancea au început dezinvolt repriza secundă, pe care au dominat-o clar. Antrenorul oaspeţilor a avut unele ieşiri nesportive, acuzând neîntemeiat unele decizii ale brigăzii de arbitri. Victoria clară a echipei de sub Tâmpa constituie un mare pas spre accederea în faza următoare, Final-Four, pe care până acum nu a atins-o niciodată.

Dan Calancea s-a declarat mulţumit

Antrenorul braşovenilor s-a arătat mulţumit de rezultat, dar cere elevilor săi atenţie sporită în retur: „Este o victorie la o diferenţă confortabilă, dar mai este un meci până să fim în Final-Four şi trebuie să tratăm şi jocul de la Târgovişte cu aceeaşi seriozitate. În opinia mea, cred că am făcut un pas important pentru calificare şi va trebui să ne concentrăm la fel şi în al doilea meci. Personal, le-am cerut băieţilor, după meciul de la Mediaş, să se concentreze pentru acest meci. Pentru târgovişteni, campionatul nu mai constituie un obiectiv, pentru că nu mai au şanse la play-off, ei încercând să facă totul în Cupă. În primul sfert, băieţii au început meciul crezând că este câştigat cu mult înainte de a începe, dar în sfertul al doilea au revenit şi au făcut această diferenţă confortabilă.”

Re

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Alegeri locale și europarlamentare 2024. Aproape 19 milioane de români sunt așteptați azi la urne / Programul secțiilor de votare

HotNews acum o ora
Aproape 19 milioane de români sunt așteptați astăzi să voteze în cadrul alegerilor locale și europarlamentare. Secțiile de votare vor fi deschise între orele 07.00 - 22.00. La acest scrutin s-au înscris 207.389 de candidaţi pentru alegerile locale,

Ministerul de interne: Reţelele de socializare sunt spaţiu public, astfel că este interzisă transmiterea de mesaje electorale

G4Media acum 24 minute
Ministerul Afacerilor Interne, atrage atenţia, sâmbătă, că, în România, reţelele de socializare sunt considerate spaţiu public, astfel că este interzisă transmiterea de mesaje electorale prin intermediul acesteia, transmite Agerpres. Reprezentanţii

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 8 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 9 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 7 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 13 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 10 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

FOCUS: Românii, chemaţi la primele alegeri comasate de după revoluţie - europarlamentare şi locale

Mediafax acum 8 ore
Listele propuse de partide pentru Parlamentul European pot fi votate de cetăţenii români la orice secţie. Pentru a-şi vota aleşii locali, oamenii trebuie să se prezinte la secţia la care sunt arondaţi, potrivit adresei din buletin. La aceste alegeri

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 12 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 8 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°