Deunăzi, nu demult, “a picat” pe sticlă şi şeful penitenciarului din Giurgiu. Execuţia publică s-a prelungit pe micile ecrane până la saţietate, iar comentariile n-au contenit încă.

Instinctele carnasiere ale norodului, vechi de când lumea, au fost doar potolite, nicidecum anulate. Prădătorii pândesc hulpav în jungla dintre blocuri, pe holurile instituţiilor şi ministerelor cuprinse de panica primenirii politice, oriunde există oameni şi interese. Curând, alţi sorociţi la ghilotină vor sfârşi în colţii omnivorilor tolăniţi în fotoliile de acasă. “Calomnia este o armă ucigaşă în această epocă turmentată”, mărturisea prin 1950 tragicul Petre Pandrea, însă “epoca turmentată” e departe de a-şi fi secat izvoarele de netrebnicie. De asta s-a convins şi ştabul puşcăriei sudice, deşi n-a făcut cine ştie ce. Păi, el n-a furat, nu şi-a construit ditamai vila cu osteneala ilicită a puşcăriaşilor, n-a schingiuit, ca la Guantanamo, vreun pârnăiaş, n-a delapidat norma zilnică a vieţaşilor şi n-a blătuit vreo evadare omarhayssamică. Nimic care să-ţi taie respiraţia, mărunţişuri lumeşti. Un fleac la urma urmei, şi ăla dictat de mimetismul inevitabil al fişei postului. Ducându-şi viaţa între atâţia nefericiţi în zeghe, omu’ a scos din magazia cu efecte o uniformă vărgată, nou-nouţă, a îmbrăcat-o ghiduş şi a intrat de-a buşilea la un bal mascat din parohia-i deszăbrelită. În loc de brăţări, după moda politicienilor sardanapalici, şi-a vârât mâinile-n cătuşe, ca nu cumva travestiul să fie şchiop. Subordonaţii, aliniaţi pe vârfuri, i s-au strâns ciopor în jur şi, nărăviţi în rele din născarea necivilă, l-au filmat cu premeditare. Şi cu gând de şantaj, cum se întâmplă mereu în lupanarele băştinaşe. Filmuleţul n-a apărut imediat, ci la ceasul schimbării de regim. Era nevoie de un pretext pentru ca “inversiunea” politică să ajungă şi la ocna giurgiuveană. La noi, cam dint