Deşi aflată ea însăşi într-o suferinţă profundă, economia, cu realităţile sale inevitabile şi incomode, a dovedit virtuţi tămăduitoare pentru stupizenia politicienilor.

Astfel, după dezmăţul promisiunilor electorale din toamnă, PDL şi PSD sunt nevoite să pună în practică împreună un buget de austeritate, iar sindicatele bugetarilor vor fi şi ele nevoite să accepte că salariile membrilor lor nu pot creşte atunci când sectorul privat, pe seama căruia trăiesc, este în suferinţă. Cu alte cuvinte, că este iraţional şi imoral să măreşti salariile în administraţie când muncitorii îşi pierd locurile de muncă. Şi este cu atât mai indecent să faci scandal cu cât ştii mai bine că doar trei milioane de angajaţi din sectorul privat susţin peste şase milioane de pensionari şi un milion şi jumătate de bugetari. Restul populaţiei active este risipit prin sate sau lucrează la negru, iar soluţia măririi contribuţiei de asigurări sociale cu 3% pentru a finanţa măririle de salarii, avansată de PSD, nu ar face altceva decât să încurajeze munca la negru. Suntem oare sortiţi să repetăm la infinit greşelile fostelor guverne social-democrate doar pentru a rezolva problemele interne ale PSD?

Cifrele erau aceleaşi şi înainte de alegeri, desigur, dar politicienii le-au ignorat, preferând să ne asigure demagogic că este suficient să ajungă ei - pedeliştii şi/sau pesediştii - la guvernare pentru ca să iasă la iveală comori ascunse din care să fie finanţate promisiunile deşănţate din campanie. Odată ajunse la Palatul Victoria însă, cele două partide, despre care nu ştii exact dacă au câştigat sau au pierdut alegerile, au descoperit că nu se vor putea bucura de bănoasele lor ministere, împărţite cu rigla de calcul, până când nu vor rezolva problemele bugetului. Şi, ce să vezi! Iată că este mai greu să întocmeşti un buget în condiţii de criză economică decât să împarţi secret