În robotică, entuziasmul cercetătorilor pare de nestăvilit. Unde este limita?

Geniu vs "programare inginerească". Oamenii de ştiinţă şi ambiţiile lor

Foto: Afp/Mediafax

Inteligenţa artificială este cel mai frecvent asociată cu noţiunea de roboţi capabili să reacţioneze cât mai aproape de tiparele comportamentului uman. În acest sens, inteligenţa artificială a ajuns într-un stadiu care nu cu foarte mulţi ani în urmă ţinea de domeniul ştiinţifico-fantasticului. Există acum roboţi care să ne înţeleagă, să ne răspundă la întrebări, la solicitări. Un exemplu în acest sens este robotul STAIR, construit în cadrul Universităţii Stanford, al cărui proiect iniţial prevedea conceperea unui prototip capabil să poarte o conversaţie cu o persoană, să aducă obiectele solicitate din mediul înconjurător, să pregătească masa într-o bucătărie obişnuită, să folosească o serie de unelte pentru a asambla un raft, cu alte cuvinte un robot ce ar prinde bine oricui. STAIR este un exemplu în care inteligenţa artificială a depăşit domeniul restrâns de eficienţă dictată de o serie de scenarii mai mult sau mai puţin predefinite şi se adaptează situaţiilor din lumea reală, acolo unde roboţii trebuie să înveţe din contextul în care se află şi să se adapteze la incertitudinile inerente. Capacitatea maşinilor de a învăţa reprezintă practic subiectul principal de analiză din domeniul inteligenţei artificiale.

ROBOT SAU OM?

Unul dintre cele mai populare teste la care se raportează cercetătorii atunci când încearcă să îşi aducă roboţii cât mai aproape de modelul uman îl reprezintă testul Turing. Deşi a fost descris încă din anul 1950, acesta rămâne o piatră de încercare serioasă pentru orice robot modern, păstrându-şi relevanţa chiar dacă între timp au apărut multe alte metode de evaluare a inteligenţei roboţilor. În linii mari, testul implică iniţi