Dupa un simplu vant cerul s-a intunecat si a venit ploaia. Ce parea o usoara vreme monotona de primavara s-a transformat in furtuna ca apoi sa devina un taifun care a capatat treptat gradul sapte de risc, inundand intreaga lume cu probleme economice majore. Unii spun ca de vina e sistemul, altii arunca noroiul in politicieni, iar oamenii de rand combina incompetenta cu lacomia.
Principalele cauze ale crizei financiare se regasec in dezechilibrele generale din intreaga lume - in mare parte le vedem la americani in toate sectoarele. Deficitul de cont curent si surplusurile Chinei care apreciaza yenul fata de dolar sunt un alt fir slab care destramandu-se a contribuit la indicele general al gravitatii crizei mondiale, scrie The Economist.
Publicul care invarte vina in jurul "dezechilibrelor globale" este de parere ca deficitele imense de cont curent din America alaturi de incapacitatea tarilor care aveau o economie puternica de a genstiona criza, stau la baza problemelor prin care global toti trecem. Desigur nici surplusurile tarilor in curs de dezvoltare nu sunt de ocolit. Acestea au stat la baza norilor care au adus furtuna.
Economistii au trait mult timp cu frica-n san in legatura cu nevoia americii de a apela la imprumuturi externe. Balanta care masoara investitiile si profitul a fost pe rosu inca din 1992.
Marea Depresiune 2.0 ?
In 36 de ore, in septembrie, intreaga lume s-a schimbat. cand banca Lehman Brothers s-a prabusit, problema creditarii a devenit criza financiara globala.
In acele momente se forma uraganul care treptat a capatat cel mai mare grad de risc, inghitind miliarde si maturand institutiile bancare cu temeliile slabe.
Cu toate acestea, primele intrebari pe care oricine si le-ar pune ar fi: Cat de dificila va deveni actuala criza? A fost Lehman un simptom si nu cauza