RAGCL Pascani Pretul de facturare a caldurii va ramane neschimbat, cel putin pana la vara. Propunerea Regiei Autonome de Gospodarie Comunala si Locativa (RAGCL) ca pretul sa creasca cu 10 procente a fost respinsa de plenul Consiliului Local.
"Despre cresterea pretului la energia termica s-a discutat impreuna cu reprezentantii RAGCL, care ne-au inaintat in data de 7 ianuarie 2009 o adresa scrisa. Repet, decizia s-a luat impreuna cu cei de la RAGCL, nu am luat-o eu de capul meu. Imi mentin pozitia ca avem cel mai mic pret la energia termica in Pascani. Se anunta un an greu, in care prognozam incasari mai mici cu 30% la bugetul local. De asemenea, regia are datorii mari la plata gazului metan, iar daca nu va reusi sa-si achite facturile, orasul va ramane fara caldura si nu va fi responsabilitatea mea, ci a dumneavoastra. Nu putem acorda in acest an, de la bugetul local, 4,3 de milioane de lei pentru subventia la caldura. Avem si alte prioritati pe care trebuie sa le finantam, pentru care nu ne vor ajunge banii. Trebuie sa fim atenti sa nu bagam primaria in incapacitate de plata. Mai exista si varianta ca cei din Blagesti si Lunca, care nu au caldura, sa nu doreasca acest lucru. Poate ei vor sa bagam banii in alimentare cu apa", a spus primarul Grigore Craciunescu.
Daca nu a reusit cresterea pretului la gigacalorie, conducerea RAGCL vrea sa beneficieze de o centrala si in zona Vale, la fel ca si Centrala Termica 5 (CT 5), din zona Deal. In acest sens, conducerea doreste sa realizeze un proiect, rolul fiind reducerea cheltuielilor la unitate. "Intr-adevar, avem un plan de relansare a Regiei. In acesta este inclusa si construirea unei noi centrale producatoare de energie care ne-ar scuti de foarte multe cheltuieli. Acum totul depinde si de ce bani o sa avem ca sa putem demara un astfel de proiect", a declarat Georgeta Sandu, directorul RAGCL