Crearea unor "Banci pentru pierderi", care sa preia activele asa-zis toxice din sistemele financiare, pare sa fie singura solutie pentru incheierea celei mai grave crize din ultimii 80 de ani, insa sprijinul guvernamental ar putea conduce la izolarea creditarii si deglobalizarea finantelor.
Dupa aproape 100 de ore de dezbateri, discutii si dineuri pe teme financiare si economice la Forumul Economic de la Davos, o mare parte dintre politicienii, bancherii si economistii prezenti considera ca eforturile si masurile necoordonate ale guvernelor pentru salvarea sistemelor bancare vor gravita in jurul solutiilor de tipul "Banca pentru pierderi", transmite Reuters.
Economia globala, a carei crestere se va apropia de zero in acest an pentru prima data dupa incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial, nu se va putea revigora pana cand pietele financiare nu vor fi stabilizate, a declarat, sambata, directorul general adjunct al Fondului Monetar International (FMI), John Lipsky. Insa, potrivit specialistilor prezenti la Forumul de la Davos, acest scenariu nu va deveni realitate pana cand activele si instrumentele acumulate in urma crizei creditelor ipotecare, care genereaza pierderi uriase si devasteaza rezultatele institutiilor financiare, nu vor fi preluate de guverne si plasate in asa-numitele "Banci pentru pierderi", prin aplicarea teoriei elimina cancerul pentru ca restul organismului sa supravietuiasca, scrie Reuters. Practic, dupa eliminarea pierderilor din portofoliu, bancile ar putea sa redevina profitabile, sa obtina capital privat si sa reia creditarea catre mediul privat si consumatori, fara a avea nevoie de nationalizare. Insa teama de nationalizare ar ridica noi probleme bancilor create in urma preluarii activelor neprofitabile de catre stat. Investitorii privati nu ar avea incredere sa furnizeze capital nou, iar primele infuzii de l