Am descoperit. Dan Diaconescu se vrea un urmaş al lui Caragiale şi am descoperit asta influenţată, probabil, de creditul pe care vreau să i-l acord acestui jurnalist, care râde calm, în universul garsonierei sale, la inepţiile scoase de majoritatea invitaţilor săi.

Nu vreau să mă gândesc că Diaconescu, desprins din aceeaşi ramură a jurnalisticii cu Marius Tucă, s-ar băga involuntar în troacă să-l mănânce porcii. Nu cred că el n-ar mai face diferenţa între oamenii care au toată ţigla pe casă şi cei cu dungă roşie pe buletin. Nu fac parte din target-ul OTV (cel puţin aşa vreau să cred), dar mă surprind, seara, când butonez, uitându-mă la circul ieftin, cu iz de ciorbă lungă şi reîncălzită pe care îl fac, de exemplu, Magda cu Ogică. Nu mă uit pentru că îmi place ceea ce văd. Aproape că nu pot explica de ce mă uit, însă cred că îmi stârneşte un oarecare interes prostia umană şi formele ei ciudate. Descopăr, în faţa televizorului, că prostia umană poate lua forme atât de diverse. Cred că Diaconescu chiar ştie ce face. Altfel nu-mi explic de ce o tot cheamă la el în emisiune pe Magda Ciumac. Femeia se comportă de parcă ar avea sindromul Tourette. Înjură pe toată lumea. Nu ştiu dacă face parte din regia emisiunii, pentru că nu m-ar mira să aibă contract de muncă la OTV, însă pare oricum destul de naturală. Cred că pentru Diaconescu, după perimarea serialului Elodia, de sute de episoade, Magda Ciumac a fost o a doua mare descoperire. Nu ştiu acum dacă-i mai merge lui Diaconescu, însă, la început, Magda făcea senzaţie printre casnice. A creat un adevărat curent. Apariţiile ei aproape că nu lăsau pe nimeni indiferent, unii o simpatizau, alţii o urau, însă important pentru strategia lui Diaconescu este că Magda făcea senzaţie. Zbuciumul casnic al femeii care se luptă cu vajnicul Tolea, a devenit subiect de interes naţional. Totuşi, după atâtea şi-atâtea episoade, în