Dacă ni s-ar implanta un cip în corp, da, atunci am putea vorbi de violarea fiinţei umane, de încălcarea drepturilor sau de reducerea persoanei la o moleculă de date. Dar paşaportul e un simplu obiect, care spune rapid cine eşti şi dacă ai călcat cândva legea. Vrem să călătorim fără vize peste hotare, dar să nu ne asumăm regulile din acele spaţii. Noi lăsăm însă în casele noastre oameni despre care nu ştim nimic, apoi plecăm liniştiţi? Am fost deseori în Occident şi nimeni, niciodată - cu excepţia hotelurilor şi a aeroporturilor -, nu mi-a cerut paşaportul.
Am condus mii de kilometri şi nimeni nu m-a întrebat de permis. Şi chiar dacă s-ar fi întâmplat, de ce să mă tem? Doar n-am făcut nimic. Numai noi, românii, suntem în general obsedaţi de comploturi poliţieneşti şi considerăm legitimarea o formă a umilirii. Vorbim despre libertate? Iată forma cea mai deplină: să-ţi asumi propria identitate şi să nu-ţi fie teamă de ea. (Adrian Georgescu)
Fără măsură
Deşi vizibile, datele noastre fizice - amprente digitale sau ale retinei, distanţă interpupilară etc. - ţin totuşi de o oarecare intimitate, încălcată atunci când devin obiect de măsurătoare şi, mai ales, de stocare. Recoltarea datelor biometrice era o măsură rezervată până nu demult infractorilor, acum însă ordinea se inversează: eşti măsurat pentru a fi descurajat să încalci legea.
De multe ori, limitarea libertăţii individuale e ascunsă abil sub pretextul binelui comunităţii. Introducerea paşapoartelor biometrice este nocivă şi prin mesajul transmis: „Te controlez pentru că e spre binele tău şi al celor din jur“. Câţi paşi sunt însă de la „te controlez“ la „te stăpânesc“?
Astfel de mesaje, transmise regulat şi referindu-se la multe şi diverse segmente ale vieţii, îl fac pe om să creadă că viaţa sa este dependentă total de o putere exterioar